Festivitatile de premiere sunt organizate in perioada 6-10 aprilie, care coincide cu cea in care in unitatile de invatamant din tara se desfasoara programul “Scoala Altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun“. La Baia Mare, festivitatea de premiere a avut loc astazi la sediul Inspectoratului Scolar Judetean in prezenta a numerosi invitati. “Acesti copii minunati sunt modele de urmat. Sunt dovada clara a faptului ca numai prin munca sustinuta si seriozitate se ajunge la performanta! E.ON sustine performanta mai ales in plan educational, deoarece educatia este baza pe care putem construi durabil. Felicitari tuturor, elevilor si profesorilor deopotriva!”, a declarat Ozana Florea, reprezentant E.ON Romania. “Aptitudinile, consecventa si munca depusa pentru obtinerea performantelor la toate disciplinele scolare dar si in olimpiade si concursuri va definesc ca “elevi de nota 10”, incadrandu-va in elita invatamantului judetean si national. Va felicit si va multumesc ca existati facand cinste scolii maramuresene, perpetuand prestigiul educatiei prin performanta si ca ati constientizat inca de la o varsta frageda, importanta muncii si ambitiei in atingerea unui tel. Continuand astfel, puteti deveni specialistii ce vor face o Romanie mai Vie, Puternica si Inteleapta prin inteligenta si rezultatele voastre deosebite’’, a declarat doamna Inspector scolar general, profesor Ana Moldovan.

“Trebuie sa recunosc ca nu as fi reusit aceste performante fara sprijinul cadrelor didactice care m-au indrumat si m-au facut sa inteleg adevarata valoare a muncii, pe care m-am straduit sa o arat in tot ceea ce am realizat. De asemenea am avut in permanenta sprijinul si increderea parintilor mei care m-au sustinut in ceea ce am facut si ma vor sustine in continuare”, a declarat  Varady Iulia Maria, clasa a VIII B, Scoala Gimnaziala Nicolae Iorga Baia Mare. Premiul oferit de E.ON Romania fiecaruia dintre copiii de nota 10 a constat intr-un laptop performant, contravaloarea premiilor acordate fiind de 60.000 de euro.

Incepand cu anul 2005, E.ON Romania a sustinut cu peste 7,8 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate sociala in comunitatile in care isi desfasoara activitatea, educatia fiind unul dintre domeniile pe care compania le-a sustinut prioritar. Astfel, in cei 10 ani de prezenta pe piata din Romania, au fost derulate cu sprijinul financiar al E.ON proiecte in valoare totala de 3,5 milioane de euro, prin care compania a contribuit la educarea si dezvoltarea viitoarelor generatii, de acestea beneficiind mai mult de 155.000 de copii.  Incurajarea copiilor sa frecventeze cursurile scolare, sprijinirea tinerilor talentati, acordarea de suport celor lipsiti de conditii optime pentru a invata si in special oferirea copiilor din invatamantul prescolar, primar si gimnazial de informatii din domeniul energetic, stimularea si sustinerea lor continua sunt cateva dintre obiectivele de responsabilitate corporatista ale companiei pe parte de educatie.

Cei 10 elevi de nota 10 din Maramures sunt urmatorii:

               

COTARLAN R.I. CODRIN COLEGIUL NATIONAL „DRAGOS VODA” SIGHETU MARMATIEI

LUMEI I.M. FULVIA-CARINA        COLEGIUL NATIONAL „DRAGOS VODA SIGHETU MARMATIEI

ANDERCAU FLORINA SCOALA GIMNAZIALA “VASILE ALECSANDRI” BAIA  MARE

URDA CRINA LIDIA LICEUL TEHNOLOGIC VISEU DE SUS

MIH MARA IOANA          SCOALA GIMNAZIALǍ „GEORGE COSBUC” SIGHETU MARMATIEI

SERDENCIUC PAULA CATALINA SCOALA GIMNAZIALǍ „GEORGE COSBUC” SIGHETU MARMATIEI

STEPAN DACIAN MARIAN SCOALA GIMNAZIALǍ „GEORGE COSBUC” SIGHETU MARMATIEI

TOMOIAGA RADU           SCOALA GIMNAZIALǍ „GEORGE COSBUC” SIGHETU MARMATIEI

ZELINA R. PAUL COLEGIUL NATIONAL “VASILE LUCACIU”  BAIA MARE

VARADY IULIA   SCOALA GIMNAZIALA “N. IORGA” BAIA MARE