Mandru I Dantu

Primaria si Consiliul Local recea, in colaborare cu Consiliul Judetean Maramures si Centrul Judetean pentru Conserarea si Promovarea Culturii Traditionale Maramures organizeaza o noua editie a spectacolului- concurs "Mandru-i dantu pe la noi". Evenimentul cultural - artistic aflat la editia a VI-a va avea loc duminica, 22 mai 2016, la Caminul Cultural din Recea, incepand cu ora 12:00. Manifestarea va debuta cu traditionala parada oficiala a participantilor, care va incepein fata bisericii de langa Primaria Recea si se va incheia la Caminul Cultural din localitate. Parada va fi compusa din oficialitatile locale si judetene, invitati si participantii la spectacolul- concurs. Potrivit spuselor doamnei Rodica Babut, unul dintre organizatori, la evenimentul "Mandru-i dantu pe la noi" vor participa, anul acesta, concurenti din Piatra Neamt, Cumpana (Constanta), Beius (Bihor), Arad, Sisesti, Baita ed Sub Cordu, Sacalaseni, Budesti, Ardusat, Gardani, Miresu Mare, Valea Chioarului si, bineinteles, ansamblurile locale din Recea. Fiind vorba totusi de un spectacol- concurs, pe durata jurizarilor vor urca artisti populari pe scena Caminului Cultural pentru a intretine atmosfera de sarbatoare. Tot la editia din acest an a manifestarii  "Mandru-i dantu pe la noi" vor fi sarbatorite "cuplurile de aur" ale comunei Recea, aproape 50 de cupluri urmand sa fie felicitate de catre autoritatile locale si admirate de catre participantii la eveniment.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz