Prefect Liviu Brolan1

Prefectul județului Maramureș, ing. Anton Rohian, a participat la spectacolul prilejuit de împlinirea a 55 de ani de activitate a Școlii Populare de Arte “Liviu Borlan”, eveniment desfășurat la Teatrul Municipal Baia Mare. În cadrul manifestării, ing. Anton Rohian i-a oferit directorului Dan Daniel o Diplomă Aniversară pentru performanțele deosebite obținute de instituția de învățământ de-a lungul timpului și pentru meritul de a fi format artiști care duc faima Maramureșului în lume.

“Am vrut să fiu în seara aceasta aici, cu dumneavoastră, pentru că am crezut că se strigă catalogul. La o anumită vârstă, când eram în clasa a V-a, am încercat și eu Școala Populară de Artă, care pentru copiii de la țară reprezenta o șansă foarte mare de a-și testa talentul. Familia mea fiind din Groșii Băii, de unde sunt Fărcaș și Dobrican, dar și vărul meu, Dobrican Dorel, care acum e în Ansamblul Mărțișorul din Cluj, părinții noștri au vrut să ne facă artiști. Am luat un acordeon am început să fac solfegii; am reușit, într-un trimestru, să învăț o singură melodie: «M-am suit în dealul Clujului». I-am cântat-o și lui tata. În primăvară, din acordeon am făcut un loc pentru porumbei, și m-am îndreptat spre agricultură”, și-a amintit ing. Anton Rohian. Apoi a continuat: “55 de ani reprezintă o vârstă atât de tânără și atât de frumoasă, încât nu trebuie să o ascundem. Trebuie fim mândri că avem o asemenea școală de cultură în județul Maramureș. Dacă se va ajunge ca Baia Mare să devină Capitală Culturală Europeană în 2021, și Școala Populară de Artă «Liviu Borlan» va avea un foarte mare merit. Iar în ceea ce privește susținerea acestei instituții de-a lungul timpului, cred că am pus și eu măcar o cărămidă la efortul de a nu se distruge ceva atât de frumos. La mulți ani!”, a încheiat prefectul Anton Rohian, oferind conducerii școlii și un coș de trandafiri.

Școala Populară de Arte a fost înființată prin Ordinul Ministerului Învățământului și Culturii nr. 3.250 din 7 iulie 1960 și prin Decizia nr. 2.045 a Comitetului Executiv a Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare. Începând cu 1995, instituției îi este atribuit numele marelui compozitor și dirijor Liviu Borlan, o placă comemorativă fiind amplasată pe zidul estic al clădirii. Instituția de învățământ este finanțată de Consiliul Județean Maramureș. 

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz