La Vilnius, în Lituania, are loc - azi și mâine - Campionatul Mondial de dans sportiv, competiție la care fiecare țară participantă este reprezentată de cele mai bune două perechi. Dansând pentru Statele Unite ale Americii, băimăreanul Florin Vlad va evolua alături de partenera sa, Natalia O’Connor. Cei doi dansează împreună din 2011 și au reprezentat inițial România. Din 2013, însă, dată fiind cetățenia americană a Nataliei, au decis să evolueze pentru SUA. Și dacă anul trecut titlul de campioni naționali ai SUA la categoria Under 21 i-a dus la Campionatul Mondial, acolo unde au evoluat până în semifinale, în acest an Florin și Natalia au devenit vicecampioni naționali ai SUA la două categorii, Adulți și Showdance. Azi vor dansa la Campionatul Mondial din Lituania, cu speranța unei evoluții cât mai spectaculoase. Atunci când sunt în România, cei doi se antrenează la Prodance 2000, clubul la care Florin a debutat în lumea dansului pe când avea 10 ani. În consecință, colegii și antrenorii de la școala de dans băimăreană le urează celor doi multă baftă pentru întrecerea de azi!
Joi, 10 decembrie 2015, ora 13.00, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene “Petre Dulfu” Baia Mare va avea loc lansarea cărții “Biblia pierdută”, de Igor Bergler. Organizatori vor fi Grupul editorial RAO și Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare, cu participarea invitaților Igor BERGLER – scriitor, regizor si Ovidiu ENCULESCU, directorul Grupului editorial RAO. Moderator va fi dr. Teodor ARDELEAN, directorul Bibliotecii Județene “Petre Dulfu”. Cu ocazia lansării, cei prezenți vor avea parte de reduceri considerabile și cadouri din partea organizatorilor și partenerilor TIE-ME-UP și OPTIPLAZA.
Prezentarea cărții
Trei crime îi schimbă planurile profesorului Baker de la Universitatea Princeton aflat la Sighișoara pentru o conferință de istorie. Cea mai controversată figură a Europei de Est, Vlad Țepeș, a finanțat un proiect ambițios care avea să schimbe fața întregii lumi. Proiectul: multiplicarea unui mesaj menit a fi descifrat doar de anumiți inițiați. În 1455 codul este ascuns în prima lucrare tipărită vreodată: Biblia B42 cunoscută ca și Biblia lui Gutenberg. O adevărată odisee culturală care îmbină desăvârșit momente de umor fin, episoade de suspans autentic, mesaje ascunse și coduri secrete minuțios construite, cartea eveniment a anului captivează de la prima propoziție și oferă o experiență literară de neegalat.
Prezentarea autorului
Igor Bergler a studiat, în perioada 1991 - 1995, regie de film la Universitatea Ecologică Bucureşti, iar, între 1993 - 1997, comunicaţii audiovizuale, la Academia de Teatru şi Film Bucureşti. Are în palmares şapte scurtmetraje, două mediumetraje şi două lungmetraje, în calitate de regizor şi scenarist. A fost, de asemenea, redactor şi realizator de emisiuni.
Prefectul județului Maramureș, Anton Rohian, a participat luni, 16 noiembrie, la vernisajul expoziției “Din istoria recentă a tehnicii românești. Metoda Iordăchescu de translare a monumentelor și clădirilor”, organizată de Academia Română – Secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual, Consiliul Județean Brăila și Muzeul Brăilei “Carol I”, la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare.
Expoziția, care a putut fi vizitată în primăvară și la Academia Română, a fost adusă la Biblioteca băimăreană de la Botiza, unde a ajuns datorită părintelui Isidor Berbecaru. Evenimentul de la Biblioteca județeană a fost moderat de directorul dr. Teodor Ardelean, cu această ocazie luând cuvântul numeroși specialiști, fețe bisericești și oameni de cultură. Metoda dr. ing. Eugeniu Iordăchescu de translare a clădirilor a salvat de la distrugere monumente de arhitectură de mare valoare, până la începerea folosirii ei 29 de lăcașuri de cult fiind distruse de “sistematizarea” lui Nicolae Ceaușescu. “În fața planurilor de sistematizare a Bucureștiului și a țării, pe vremea conducerii lui Ceaușescu și a consoartei sale, soluția Iordăchescu a fost miraculoasă. Prin ea s-au retras bisericile din calea privirilor vectoriale ale conducătorului, pentru că lui nu-i păsa dacă bisericile se demolează sau se translează. Suntem adunați aici să aducem un omagiu acestui fel de oameni, de gânditori, de genii ale noastre din domeniul tehnicii, care au venit în întâmpinarea fenomenului demolator ce nu putea fi oprit”, a arătat dr. Teodor Ardelean. Părintele Isidor Berbecaru este de părere că aceste monumente au fost salvate într-un mod miraculos de Dumnezeu, Duhul Sfânt luminând mintea dr. ing. Eugeniu Iordăchescu. Dr. Ioan Mircea Farcaș a arătat că acesta “a fost primul inginer din țara noastră care a reușit să facă astfel de translări, iar țara noastră a fost printre primele care au pus în practică asemenea soluții”. Metoda a salvat, doar în București, 10 biserici, cărora li s-au adăugat monumentele, bisericile și blocurile de locuințe din alte localități românești. Prin telefon, a intervenit în discuție și prof. univ. dr. Ionel Cândea, directorul general al Muzeului Brăilei “Carol I” (Brăila este orașul natal al lui Eugeniu Iordăchescu, acum în vârstă de 86 de ani). “Eugeniu Iordăchescu are o carieră și un parcurs professional care îl așază lângă marii ingineri și marii constructori din Europa de astăzi”, a spus dr. Ionel Cândea. Dr. Ioan Marchiș, directorul Direcției Județene pentru Cultură Maramureș, l-a numit pe Iordăchescu “acest Leonardo al nostru”, care a reușit minuni ale tehnicii, și a vorbit despre felul în care sunt construite bisericile de lemn maramureșene, care pot fi oricând mutate, nu prin translare, ci prin montare și demontare.
Prefectul Anton Rohian a anunțat dintru bun început că va avea un discurs atipic: “Ceaușescu și-a primit pedeapsa, fiind omorât în ziua de Crăciun. Mai mare pedeapsă pentru dictatorii care au fost în această parte a Europei nu a existat; a fost singurul care a fost executat în ziua de Crăciun. A fost, poate, blestemul și pedeapsa pentru tot ce s-a întâmplat vizavi de aceste valori și biserici ortodoxe. Mai mult nu trebuie să dorească nimeni. Pentru că tot în ziua de Crăciun, când l-au executat pe Ceaușescu, un om care s-a numit Todor și care era tatăl meu a zis: «Dragul tatii, l-ați omorât pe conducător în ziua de Crăciun. Blestemul va veni peste voi!». De 25 de ani ne căutăm liniștea, ne căutăm direcția, unii ne spun că am reușit să o găsim, alții spun că n-am reușit. După 25 de ani de când dl Iordăchescu a mutat biserici, tinerii strigă «nu vrem biserici, vrem spitale». Vă întreb dacă Iordăchescu nu trebuia ca în 90, când cineva spunea că toată industria noastră este un depozit de fier vechi, să facă o translare a anumitor institute de cercetări, a câtorva fabrici, să fie păstrate ca monumente. Este un om la care astăzi am putea să ne închinăm, care trebuie readus în memorie din generație în generație. Academia, oamenii de cultură, când plângeau la Europa Liberă, n-au spus că Iordăchescu trebuie cinstit pentru că ne-a salvat în credința noastră ortodoxă. Vă pun o întrebare și cu asta închei: Maramureșul cine îl salvează?”
Ansamblul Folcloric National Transilvania din Baia Mare va organiza, si anul acesta, Festivalul Concurs de Romante “Poveste de Toama” aflat la editia a V-a. Evenimentul se va desfasura in zilele de 21 si 22 noiembrie 2015, preselectia cocnurentilor urmand sa se deruleze in data de 13 noiembrie a.c. Organizatorul nu a impus o limita de varsta pentru concurenti si deja s-au inscris peste 10 persoane, cu mentiunea ca participantii la editiile trecute nu vor mai trebui sa treaca de furcile caudine ale preselectiei editiei de anul acesta. Pretul unui bilet de intrare la eveniment va fi de 20 de lei, cu mentiunea ca cei care vor opta pentru ambele zile de concurs vor putea achizitiona tichete la pretul redus de 30 de lei.
Festivalul Concurs de Romante “Poveste de Toama” este un festival care a debutat sub forma unui pariu facut de Ansamblul Folcloric National Transilvania Baia Mare cu muzica si cu publicul spectator din Baia Mare. Spre satisfactia colectivului de la Ansamblul Folcloric Ntaional Transilvania din Baia Mare, acest pariu a fost unul castigator si deschizator de drumuri in tara caci dupa aceea au mai aparut alte doua festivaluri similare in Romania si anume la Timisoara si la Zlatna dupa cel consacrat “Crizantema de Aur” de la Targoviste. “Ne bucura mult ca ne gasim corespondenta in tara si ca acest domeniu nou, fara tangenta cu folclorul romanesc, are success. Aceste lucrui ne ambitioneaza si ne motiveaza sa ne continuam proiectul. In plus, Rodica Pop Seling, castigatoarea de anul trecut de la <<Poveste de Toamna>> a luat, anul acesta, trofeul Festivalului “Crizantema de Aur” de la Targoviste. Acest lucru denota ca festivalul nostru este organizat foarte bine, corect si cu oameni profesionisti”, a subliniat Iuliana Dancus, directorul Ansamblului Folcloric National Transilvania din Baia Mare. Anul acesta, din juriul de la Festivalul Concurs de Romante “Poveste de Toama” vor face paret oameni din domeniul muzicii, interpreti de muzica de romante, dar si un director al unei opera din tara.
O medalie de argint și două de bronz au cucerit băimărenii de la Prodance 2000 la a șasea ediție a concursului național Napoca Dance Festival, care a avut loc în 28 și 29 noiembrie în sala sporturilor “Horia Demian”din Cluj-Napoca. A fost ultima competiție din 2015 pentru sportivii de la școala de dans băimăreană, pe agenda cărora mai figurează, însă, gala de final de an și spectacolul dedicat sărbătorilor de iarnă.
375 de perechi au participat la a șasea ediție a Napoca Dance Festival, concurs național cu 35 de categorii. Dacă în trei cazuri perechile băimărene au fost primele sub linie ratând astfel milimetric calificarea în finale, în alte șapte situații sportivii de la Prodance 2000 au evoluat în finale, în trei dintre acestea cucerind și medalii. Răzvan David și Lorena Larisa Preda au cucerit argintul la categoria Hobby, 10-11 ani. La Clasa E, categoria de vârstă 6-11 ani, Cristian Barkoczi și Ștefana Prună au câștigat medalia de bronz, tot bronz aducând acasă și perechea Darius Frîncău - Teodora Trufan, la Open, 8 dansuri, 6-11 ani.
Rezultatele perechilor de la Prodance 2000 Baia Mare la Napoca Dance Festival:
Precompetițional, 2 dansuri, 8-9 ani
Alexander Bacalov - Izabela Urzenco - locul 4
Robert Vlășan - Sabina Strîmb - locul 6 (semifinală)
Hobby, 6-9 ani
David Mocan - Alisia Maghiari - locul 10 (semifinală)
Andrei Radu - Carina Bărcuteanu - locul 15 (sferturi)
Hobby, 10-11 ani
Răzvan David - Lorena Larisa Preda - medalia de argint
Hobby, 12-15 ani
Adrian Pop - Anca Dunca - locul 6
Clasa E, 6-11 ani
Cristian Barkoczi - Ștefana Prună - medalia de bronz
Darius Fazekas - Daria Katona - locul 7 (semifinală)
Tudor Hegedus - Marisa Nedelea - locul 12 (semifinală)
Clasa D, 12-13 ani
Alexandru Rîpă - Riana Andreca - locul 5
Open, 8 dansuri, 6-11 ani
Frîncău Darius - Teodora Trufan - medalia de bronz
Silaghi Sebastian - Dalia Bărbos - locul 4
Open Basic, 16-35 ani, Standard
Vlad Fazekas - Alexandra Chioreanu - locul 7 (semifinală)
Competiția din Cluj-Napoca a tras cortina peste sezonul 2015 în cazul perechilor de la Prodance 2000. Evenimentele de pe agenda școlii de dans, însă, nu s-au terminat pentru că urmează două evenimente de tradiție pentru clubul băimărean: Gala Prodance și spectacolul “În așteptarea moșului”.
Ansamblul Folcloric National Transilvania din Baia Mare va organiza, si anul acesta, Festivalul Concurs de Romante “Poveste de Toama” aflat la editia a V-a. Evenimentul se va desfasura in zilele de 21 si 22 noiembrie 2015, preselectia cocnurentilor urmand sa se deruleze in data de 13 noiembrie a.c. Organizatorul nu a impus o limita de varsta pentru concurenti si deja s-au inscris peste 10 persoane, cu mentiunea ca participantii la editiile trecute nu vor mai trebui sa treaca de furcile caudine ale preselectiei editiei de anul acesta. Pretul unui bilet de intrare la eveniment va fi de 20 de lei, cu mentiunea ca cei care vor opta pentru ambele zile de concurs vor putea achizitiona tichete la pretul redus de 30 de lei.
Festivalul Concurs de Romante “Poveste de Toama” este un festival care a debutat sub forma unui pariu facut de Ansamblul Folcloric National Transilvania Baia Mare cu muzica si cu publicul spectator din Baia Mare. Spre satisfactia colectivului de la Ansamblul Folcloric Ntaional Transilvania din Baia Mare, acest pariu a fost unul castigator si deschizator de drumuri in tara caci dupa aceea au mai aparut alte doua festivaluri similare in Romania si anume la Timisoara si la Zlatna dupa cel consacrat “Crizantema de Aur” de la Targoviste. “Ne bucura mult ca ne gasim corespondenta in tara si ca acest domeniu nou, fara tangenta cu folclorul romanesc, are success. Aceste lucrui ne ambitioneaza si ne motiveaza sa ne continuam proiectul. In plus, Rodica Pop Seling, castigatoarea de anul trecut de la <<Poveste de Toamna>> a luat, anul acesta, trofeul Festivalului “Crizantema de Aur” de la Targoviste. Acest lucru denota ca festivalul nostru este organizat foarte bine, corect si cu oameni profesionisti”, a subliniat Iuliana Dancus, directorul Ansamblului Folcloric National Transilvania din Baia Mare. Anul acesta, din juriul de la Festivalul Concurs de Romante “Poveste de Toama” vor face paret oameni din domeniul muzicii, interpreti de muzica de romante, dar si un director al unei opera din tara.
A cincea editie a Festivalului Concurs de romante “Poveste de Toamna” va avea loc in zilele de 21 si 22 noiembrie a.c. la Teatrul Municipal Baia Mare. Sambata, 21 noiembrie 2015, de la ora 17:00, in Sala de spectacole a Teatrului Municipal va avea loc concursul cu cei peste 10 participanti din Bucuresti, Alba Iulia, Brasov, Bacau, Chisinau etc. “Sunt concurenti foarte pregatiti anul acesta. Sunt oameni cu studii de specialitate care performeaza in domeniul artistic. Multi sunt cantareti de opereta. Juriul va avea o sarcina grea in alegerea castigatorului”, a declarata Iuliana Dancus, directorul Ansamblului Folcloric National Transivania Baia Mare. Sambata, in cadrul concursului propriu- zis, se vor face acele “ruperi de ritm” cu doua coregrafii pregatite de corpul de balet al Ansamblului Folcloric Ntaional “transilvania” Baia Mare coordonat de coregraful Emil Mihet si anume cu un vals al frumusetii si un tango…Partea muzicala si orchestratia va fi sustinuta de catre dirijorul Edurad Albina ajutat de o parte a orchestrei nationale a Ansamblului Folcloric Transilvania. Duminica, 22 noiembrie, tot cu incepere de la ora 17:00 si tot in Sala de spectacole a Teatrului Municipal va avea loc gala laureatilor si se vor sustine recitaluri din partea Angelei Buciu, tenorului Alexandru Manzat, sopranei Natalia Buciuman, a castigatoarei editiei trecute - Rodica Pop Seling etc.Pretul uni bilet de intrare la festival va fi de 20 de lei/zi sau 30 lei/ambele zile.
In Slatina, Ucraina, a avut loc marti, 10 noiembrie, o prima intalnire prin care s-au pus bazele incheierii unui protocol in domeniul educatiei intre Maramures si regiunea Transcarpatia. Initiativa a apartinut prefectului Anton Rohian. La intalnire au mai participat consulul Romaniei la Cernauti, Eleonora Moldovan, inspectorul scolar general din Maramures, Ana Moldovan si adjunctul sau, Delia Ardelean, si Simona Maleaciuc, inspector pentru minoritatea ucraineana – limba rusa moderna, iar din partea ucraineana, inspectorul scolar general pentru Transcarpatia, Ana Sopcova. A participat, de asemenea, Petru Vlasin, primarul comunei Vadu Izei, precum si alti invitati, inclusiv din zona economica. Intalnirile au avut loc la Primaria localitatii Slatina, unde delegatii au fost primiti de primarul Gheorghe (Iuri) Uhali, si la Scoala medie de cultura generala de gradul 1-3 nr. 2 cu limba romana de predare, unde gazda a fost directorul Mihai Opris. “Intalnirea noastra de astazi are doua componente”, i-a spus prefectul Anton Rohian inspectorului general Ana Sopcova. “Una este sa va cunoastem, sa cunoasteti inspectorul general de Maramures, si in al doilea rand este o intentie a noastra, impreuna cu consulatul de la Cernauti, sa avem o discutie despre copiii ucraineni de etnie romana, despre nevoile scolii. Am dori sa avem o colaborare intre cele doua inspectorate. Am avut o discutie cu guvernatorul Ghennadi Moskal, este un protocol semnat acum doua saptamani la Serbarile bunei vecinatati intre cele doua regiuni si care stipuleaza colaborari la nivel educational, cultural si investitional intre doua regiuni. Prezenta mea aici, in Transcarpatia, este legata de un proiect major: podul de la Biserica Alba la Sighet. Astea sunt intentiile noastre de prietenie si de sinceritate”, a spus prefectul Anton Rohian. Consulul Eleonora Moldovan a declarat: “Partea ucraineana este pregatita sa semneze un parteneriat, dar aici exista chestiuni strict diplomatice, formalitati pe care trebuie sa le parcurgem impreuna, prin notificarile si avizele necesare semnarii acestui acord. Sunt, practic, niste semnale politico-diplomatice pentru toate scolile si directorii scolilor de o parte si alta a frontierei, pentru ca noi baza juridica o avem, avem acest acord de colaborare intre doua unitati administrative teritoriale, Maramures si Transcarpatia. Sunt si parteneriate semnate la nivelul primariilor, unde problema scolilor este mentionata in forma clara. Eu ma bucur ca noi, ca oameni ai timpului, reprezentand generatia noastra si guvernele noastre, am reusit sa stabilim toate aceste coordonate si toate aceste formalitati pentru parcursul nostru si ne-am facut datoria, consider, destul de bine. Mai ales acum, dupa Revolutia Demnitatii, cum este numit Maidanul de la Kiev din noiembrie 2013, capata o alta conotatie. Deschiderea autoritatilor este una foarte buna si poporul ucrainean si statul ucrainean au nevoie de sprijinul nostru”. Inspectorul general Ana Moldovan a transmis, cu aceeasi ocazie: “Suntem animate de aceleasi dorinte, de a face ca Tisa sa nu fie doar un element care desparte doua tari, ci care apropie si uneste cele doua tari. Va asigur ca initiativa domnului prefect de Maramures am primit-o cu deosebita caldura si cu speranta, pentru ca avem in acest caz posibilitatea, in contextul larg al tratatelor de colaborare transfrontaliera, sa identificam in domeniul educatiei ceea ne uneste, ceea ce ne poate apropia. In Maramures avem grija de minoritatea ucraineana si ne preocupa in mod deosebit. La fel, si minoritatea romana din Ucraina. Credem ca suntem intr-o perioada a globalizarii in care trebuie sa ne si deschidem, dar sa avem grija si de comunitatile noastre mici. Parcurgand pasii legali necesari, sunt convinsa ca vom finaliza acest parteneriat cu actiuni concrete foarte bune”. La intalnire s-au discutat si chestiuni concrete care privesc organizarea invatamantului ucrainean si romanesc, precum si necesitatile elevilor romani din Transcarpatia si ale elevilor de etnie ucraineana din Maramures. Discutiile la nivel de specialisti vor continua, urmand a fi semnat un protocol de colaborare intre cele doua parti. Prefectul Anton Rohian, alaturi de delegatiile oficiale, a vizitat o sala de clasa si o gradinita romaneasca din Slatina, interesandu-se asupra nevoilor elevilor si prescolarilor. Dupa discutii, delegatiile s-au deplasat la Biserica din Slatina (preot, Dorin Biletchi), unde a fost refacuta si acoperita cu sticla, la initiativa prefectului Anton Rohian, piatra comemorativa in memoria lui Michail Pavel de Peteritye, episcop diecesan Greco-catolic de Oradea, nascut in comuna Recea si care a trecut la cele vesnice la Slatina, in 1902.
A opta ediţie a Cupei Prodance a avut loc cu peste 200 de perechi la start. Circa 10 ore a durat competiţia la finele căreia s-au acordat peste 80 de medalii. Din Maramureş au concurat sportivi de la opt cluburi, şcoala de dans organizatoare reuşind să obţină 12 medalii. Cupa Prodance a făcut parte din programul aniversar, Prodance 2000 Baia Mare sărbătorind 15 ani de existenţă.
Clubul de dans sportiv Prodance 2000 Baia Mare a celebrat printr-o suită de evenimente 15 ani de existenţă. Capul de afiş a fost a opta ediţie a Cupei Prodance. Circa 200 de perechi, de la 23 de cluburi din 13 oraşe din România, au concurat în cadrul a 29 de categorii. Maramureşul a fost reprezentat de sportivi de la opt cluburi. Au fost puse la bătaie peste 80 de medalii, cei 15 arbitri care au jurizat fiind extrem de atenţi la toate detaliile. După aproximativ 10 ore de concurs au fost culeşi laurii, clubul aniversat reuşind să îşi sporească palmaresul la ceas de sărbătoare, cucerind cinci locuri 1, trei locuri 2 şi patru locuri 3.
În cadrul competiţiei a fost lansat cel mai nou produs al şcolii de dans băimărene, revista Prodance 2000. „Este o revistă care spune poveştile de succes ale dansatorilor de la Prodance şi ale echipei care face spectacolul să meargă mai departe la cel mai înalt nivel posibil de fiecare dată”, a declarat preşedintele executiv al clubului aniversat, Lorand Ilyes.
Programul a fost completat de show-uri decupate din diverse registre de exprimare prin dans. Campionii naţionali de salsa de la Sonrisa Dance Center din Cluj Napoca au înfierbântat atmosfera. Horia Călin Pop şi Ioana Lascu de la Compania de Tango din Cluj Napoca
au prezentat o mostră impresionantă de improvizaţie de tango argentinian. Trei grupe de mici dansatori de la Prodance 2000 (cei mai mici având 4 ani), acompaniaţi live de copiii de la Şcoala de Muzică „Insieme”, au conferit un plus de energie serii. Bogdan Suciu şi Carina Breban, pereche legitimată la clubul băimărean, au creat şi ei spectacol, smulgând ropote de aplauze.
Ziua de duminică a fost destinată seminariilor. Lecţii de ritmuri latino au fost predate de Noemi şi Istvan Toth, profesioniştii de la Sonrisa Dance Center au susţinut un workshop de salsa – Rueda de Casino, iar Horia Călin Pop şi Ioana Lascu au susţinut lecţii private de tango argentinian.