Finalistii S EC 2018 1200x800

Echipa Energon - marele câştigător al competiţiei Energy Challenge, ediţia 2018!

* 9 echipe din 6 centre universitare din ţară au luptat pentru trofeul Energy Challenge 2018;
* Premiile de circa 7.000 de euro au fost adjudecate de primele trei echipe clasate;
* 3.000 de euro vor fi donaţi în numele participanţilor la această competiţie fundaţiei umanitare – Asociaţia Down Mureş

Ajunsă la ediţia a IV-a, competiţia studenţească Energy Challenge a reunit la Tîrgu Mureş cele mai bune proiecte studenţeşti din domeniul energiei dar şi cei mai entuziasmaţi şi inventivi studenţi din şase centre universitare din ţară.

Dintre cele 16 echipe care s-au înscris la ediţia 2018, în total 38 de studenţi din ani de studiu diferiţi, s-au calificat pentru marea finală 9 echipe din Bucureşti, Tîrgu Mureş, Cluj-Napoca, Ploieşti, Arad şi Braşov.

Proiectele propuse au depăşit barierele lumii energiei tradiţionale, care a fost regândită într-o manieră inedită, şi au demonstrat totodată că imaginaţia, atunci când este însoţită de inteligenţă şi entuziasm, face orice posibil!

Emoţiile concurenţilor au fost constructive, fiecare echipă prezentându-şi proiectul cu multă seriozitate şi implicare, ceea ce a făcut jurizarea şi departajarea tot mai dificile.

După deliberări îndelungate, cu multe argumente pro şi contra, juriul - format din specialişti E.ON - a decis că echipele şi proiectele câştigătoare sunt:

Loc I: Energon - Regândirea panourilor fotovoltaice (Universitatea Petru Maior Tîrgu Mureş şi Universitatea Transilvania din Braşov)

Loc II: RV TEAM - Reducerea consumului de energie cu ajutorul pompei de căldură şi biomasei (Universitatea Petrol şi Gaze Ploieşti)

Loc III: Lumos - Produs pentru reducerea consumului electric (Universitatea Politehnică Bucureşti).


Dincolo de premiile primite, locul I -3.000 euro, locul II - bilete şi cazare la festivalul Untold și locul III – ceasuri inteligente, marele câştig pentru toate echipele finaliste a fost participarea la Energy challenge Academy, în cadrul căreia studenții au învățat despre noile metode de lucru E.ON dar și aplicabilitatea concretă în proiectele propuse. Au fost implicaţi în această activitate peste 20 de angajaţi ai companiilor operaţionale E.ON, iar studenții au apreciat că au dobândit cunoștințe pe care le vor folosi cu siguranţă şi în afara concursului.

Demn de reţinut este faptul că fiecare echipă înscrisă în competiţie a avut o abordare antreprenorială cu focus pe dezvoltarea durabilă, reflectată simbolic în alegerea lor de a dona o parte din profitul viitoarelor afaceri către organizaţii non-profit care activează în domeniul educaţional sau de îndrumare a copiilor. E.ON a premiat astfel iniţiativa lor şi a donat 3.000 euro, în numele tuturor participanţilor, către Asociaţia Down Mureş, aleasă prin votul majoritar al câştigătorilor.

Notă:
Energy Challenge este o competiţie dedicată studenţilor dornici să contureze noi modele de afaceri pentru lumea dinamică și în continuă schimbare a energiei.

Competiția a debutat în 2015 pe plan local la Cluj Napoca, iar în 2016 s-a extins şi la Iaşi, antrenând până la acest moment peste 100 de studenţi. Din 2017, competiția se adresează studenților la zi de la toate facultăţile din România, nivelul licenţă şi master.

Partenerii academici ai Energy Challenge sunt: Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea Politehnică București, Universitatea Politehnică Timișoara, Universitatea Petru Maior din Tîrgu Mureș, Universitatea din Oradea, Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești.
Asociațiile studențești partenere: ASFIC (Asociația Studenților Facultății de Instalații Cluj) și Liga Studenților Universității Tehnice din Cluj Napoca.

Despre E.ON România
Grupul german E.ON a intrat în România în anul 2005, când a preluat fostele societăţi de stat din domeniul gazelor naturale şi energiei electrice. Companiile din structura grupului operează o reţea de distribuţie a gazelor naturale în lungime de peste 22.000 km, respectiv o reţea de distribuţie a energiei electrice de peste 81.000 km şi deservesc circa 3,1 milioane de clienţi din 20 de judeţe situate în jumătatea de Nord a ţării. De la intrarea pe piaţa locală, E.ON a investit circa 1,5 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe  de 1,9 miliarde de euro.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz