152429800290 6d336952f6fa48b0b8dd2cedb6aaf4da S4 1200x800

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au reţinut doi cetăţeni din Afganistan și Tadjikistan, călăuziți de un bărbat din Republica Moldova, care intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. 

Migranții sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar bărbatul care îi călăuzea pentru trafic de migranți.

*Azi noapte, la nivelul Sectorului PF Petea, jud. Satu Mare s-a declanșat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 01.00, poliţiștii de frontieră au oprit în trafic, pentru control, pe comunicația Dorolț-Dara, jud. Satu Mare, un autoturism marca Volkswagen Passat, cu număr de înmatriculare specific Lituaniei, condus de către cetățeanul D. B., de 24 de ani, din Republica Moldova.
În autoturism se mai aflau în calitate de pasager V. I. de 23 de ani, tot din Republica Moldova, dar și doi bărbați de origine afro-asiatică, care nu-și justificau prezența în zonă.
Astfel, s-a luat măsura conducerii persoanelor din autoturism la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele două persoane de origine afro-asiatică sunt cetăţeni din Afganistan și Tadjikistan, ambii de 22 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.
Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să treacă ilegal granița, cu scopul de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen.
Conducătorul autoturismului D. B. din Republica Moldova este cercetat de către polițiștii de frontieră pentru trafic de migranți, iar cei doi cetăţeni de origine afro-asiatică pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalul anchetei să fie luate masurile legale ce se impun.

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz