
Comisia Județeană de Fond Funciar, întrunită în ședință luni, 31 octombrie, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut pe ordinea de zi analizarea a 285 dosare, având ca obiect validarea/invalidarea a 255 documentații privind terenuri agricole și a 30 privind terenuri cu vegetație forestieră. Întâlnirea a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț, președintele comisiei.
S-au avut în vedere solicitări privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri agricole de pe raza a peste 30 de unități administrativ-teritoriale. Comisia Locală de Fond Funciar Tăuții Măgherăuș a propus modificarea HCJ prin care s-a validat amplasamentul pentru 5,37 ha teren agricol în sectorul cadastral 9, întrucât în acea zonă nu există rezervă disponibilă suficientă. În consecință, a fost identificată și validată de Comisia Județeană de Fond Funciar o suprafață în sectorul cadastral nr. 23. La Vișeu de Sus, la propunerea colectivului tehnic, Comisia Județeană a invalidat solicitarea unei persoane, întrucât suprafața solicitată fusese atribuită nepoatei acesteia. O solicitare de teren de pe suprafața unității administrativ-teritoriale Baia Mare a avut ca efect validarea pentru o suprafață de 0,66 ha și întocmirea unei anexe pentru despăgubire pentru o suprafață de 1,08 ha, întrucât aceasta se situează în incinta Combinatului Chimic Baia Mare.
În ceea ce privește terenurile cu vegetație forestieră, mai multe dosare au fost amânate din cauză că suprafețele solicitate nu se regăsesc în inventarul constituit în temeiul Legii nr. 165/2013. Un caz aparte s-a înregistrat în Maramureșul istoric, unde o suprafață de teren aparținând de comuna Bârsana a trebuit diminuată și validată în favoarea comunei Oncești, în urma reorganizării administrative care a dus la înființarea acestei din urmă localități.