IMG 20170402 171424

Executivul administrației locale din Cupșeni, prin primarul Lucia Butcure și viceprimarul Ioan Podină, își dorește să fie cât mai aproape de cetățeni și de nevoile locuitorilor. Din acest motiv duminică, 2 aprilie 2017, a demarat șirul Adunărilor Populare în Cupșeni, Costeni, Libotin și Ungureni, întâlniri în cadrul cărora au fost discutate teme de interes general pentru fiecare localnic. Alături de secretarul primăriei, Vasile Roman, topograful Bogdan Oniga și șeful de post Georgel Filip, reprezentanții executivului au discutat cu cetățenii și au stabilit intrarea și ieșirea din țarină în cazul fiecărui sat în parte, s-a abordat problema incendiilor scăpate de sub control și măsurile care se iau prin HG 53/2007, au vorbit despre racordarea la apă și canal în satele Costeni, Cupșeni și Libotin. Alte două teme importante au făcut referire la colectarea selectivă a deșeurilor și punerea în posesie a pădurilor, în cazul celor care au deja titluri executorii emise de instanțele de judecată.
”Vreau să mulțumesc cetățenilor pentru prezența în număr mare la Adunările Populare convocate de administrația locală din Cupșeni, dat fiind faptul că, în fiecare sat am dezbătut toate problemele stabilite. Au fost și întrebări suplimentare ridicate de cupșănari la care am răspuns, iar cei care au avut întrebări suplimentare privind punerile în posesie au fost invitați la primărie pentru a primi mai multe detalii de la topograful Bogdan Oniga. Imediat ce va ajunge GPS-ul comandat de Primăria Cupșeni, vom ieși în teren pentru a stabili, în baza documentelor pe care le au locuitorii, care este porțiunea de teren care revine fiecăruia. Am apreciat că a fost alături de noi și șeful de post, Georgel Filip, care a abordat problema violenței în familie și cum poate fi aceasta stopată, dar a și explicat oamenilor cât de important este să vină la Primăria Cupșeni pentru a-și înscrie căruțele și tractoarele, să nu intre sub incidența legii. O altă mențiune făcută a fost aceea că se apropie Sfintele Sărbători de Paști și i-a rugat pe locuitorii din Cupșeni ca, în cazul în care vor servi alcool, să nu urce la volan, pentru a evita orice incidente nedorite”, a declarat primarul comunei Cupșeni, Lucia Butcure.
Edilul din Cupșeni a menționat faptul că astfel de întâlniri vor continua, pentru a arăta oamenilor deschiderea pe care nouă administrație locală o are față de fiecare cetățean.