
Baimarenii au fost invitati sa isi expuna problemele comunitare in cadrul audientelor oferite de primarul Catalim Chereches in zilele de miercuri- 24 mai si joi- 25 mai a.c. la sediul Primăriei Baia Mare. Baimarenii au avut sansa de a-si expune edilului- sef problemele edilitare cu care se confrunta, dar si sa isi exprime un punct de vedere vizavi de proiectele de dezvoltare ale municipiului Baia Mare.
Potrivit unei postari pe pagina sa oficiala Facebook, primarul Catalin Chereches s- a bucurat sa vada interesul manifestat de catre baimreni pentru orele de audiente cu care a venit in intampinarea lor. "În decursul celor două zile, miercuri, 24 mai și joi, 25 mai, 120 de băimăreni mi-au spus care sunt problemele cu care se confruntă, dar am primit și sfaturi despre gospodărirea orașului. Seria întâlnirilor din cartiere va continua săptămâna viitoare, astfel încât fiecare problemă pe care o au cetățenii să fie direct receptată, nu prin directori, șefi de servicii sau angajați. Nu toate problemele cetățenilor se pot rezolva dar sunt cazuri în care unele dintre acestea își găsesc soluția în clipa următoare. Important este ca băimăreanul să se simtă ascultat, respectat și să participe la rezolvarea problemelor orașului. Cei mai importanți colaboratori ai mei sunt și vor rămâne băimărenii. Îmi doresc ca exemplul meu de dialog să fie preluat de fiecare angajat al primăriei. Vă mulțumesc pentru faptul că mi-ați întărit încă o dată ideea de a nu renunța la a face bine pentru Baia Mare și pentru băimăreni. Împreună, cu curaj și multă iubire pentru oraș putem face ca Baia Mare să redevină ceea ce a fost în urmă cu un an de zile. Și pentru acest lucru vom lupta împreună", se arata in mesajul postat de primarul Catalin Chereches pe reteaua de socializare Facebook. (Sursa foto + text: Pagina Facebook Oficiala a lui Catalin Chereches)