20180415 144221 1200x800

Prima competiție majoră de orientare în alergare din acest an competițional s-a derulat weekendul trecut în localitatea Târgu Jiu. Aici s-au desfășurat Campionatele Naționale de Semimaraton precum și a doua etapă din cadrul Campionatului Național de Parc Oraș, întreceri desfășurate sub egida Federației Române de Orientare în prteneriat cu clubul sportiv local Palatul Copiilor Târgu Jiu. La aceste competiții au luat startul peste 200 de concurenți de la cele mai importante cluburi și asociații sportive din țară.
Cea mai lungă și dificilă probă din cadrul întrecerilor de orientare, respectiv semimaratonul, se adresează doar categoriilor masculine și feminine de 16 ani și peste. Pentru a putea parcurge cu succes traseele de acest tip este necesară în primul rând o bună pregătire fizică. Sportivii de la Știința Electro Sistem au dat dovadă de faptul că au tratat cu multă seriozitate aceste întreceri deoarece au reușit să urce de 8 ori pe podiumul de premiere, în condițiile în care au luat startul 11 componenți ai clubului.

Rezultatele obținute sunt:
Locuri I: Vadean Cătălin la M16, Sebestyen Istvan la M35, Pop Lucia la F45
Locuri II: Catană Alexandru la M16
Locuri III: Peleș Vlad la M18, Mate Sergiu la M20, Roman Alexandra la F16, Culcean Roxana la F21


Etapa a doua din cadrul Campionatelor Naționale de Parc Oraș s-a desfășurat pe străzile și aleile din municipiul Târgu Jiu precum și în parcul municipal. Au fost trasee frumoase, foarte rapide, iar ineditul acestor curse a fost faptul că organizatorii au plasat 2 posturi de control la celebrele opere de artă ale lui Brâncuși, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii. Sportivii băimăreni au obținut și aici rezultate bune, primii 6 clasați acumulând puncte importante ce se vor contabiliza la sfârșitul etapelor de Parc Oraș.


Rezultatele obținute sunt:
Locuri I: Strâmbu Luca la M14, Vadean Cătălin la M18
Locuri II: Crișan Ionuț la M18, Manu Andreea la F14, Culcean Roxana la F21
Locuri III: Catană Alexandru la M18
Locuri 4: Ciocian Rebeca la F14, Tecă Alina la F18
Loc 6: Peleș Vlad la M18


În competițiile paralele organizate sub tutela municipalității din Târgu Jiu, sportivii băimăreni au obținut alte 21 de clasări pe podiumul de premiere.
În continuare, la sfârșitul acestei săptămâni sportivii clubului vor participa la tradiționala competiție Cupa Busola de Aur de la Cluj Napoca, întrecere ajunsă în acest an la ediția cu numărul 51.
CS ȘTIINȚA ELECTRO SISTEM BAIA MARE

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz