La cantonamentul de pregatire al nationalei de senioare a Romaniei, care va avea loc intre 22 si 25 septembrie a.c. la Cheile Gradistei (judetul Brasov) vor participa si sase jucatoare de la formatia HCM Baia Mare. Selectionerul Gheorghe Tadici le-a convocat pe Adriana Nechita, Paula Ungureanu, Aneta Pirvut, Luciana Marin, Eliza Buceschi si Renata Ghionea. Cantonamentul de la Cheile Gradistei face parte din calendarul pregatirilor nationalei de handbal feminin a Romaniei pentru Campionatul Mondial ce va avea loc in luna decembrie a.c. in Serbia. La respectivul turneu final, Romania va evolua in Grupa D, alaturi de reprezentativele Ungariei, Germaniei, Cehiei, Tunisiei si Australiei.