
Piatra Neamț: Martin 2p, Veber 13p, Boiko 19p, Cerșemba 16p, Dragomir 6p, Iosif 8p, Ursache (libero). Au mai jucat: Shymanskyi 2p, Răileanu și Stoenete. Antrenor Nicolae Buruș.
Explorări: Kaszap 10p (6 blocaje), Kovacs 18p, Coasă 12p, Lupu 14p (7 blocaje), Nagy 13p, Didorciuc 17p, Olar (libero). Au mai jucat: Râpeanu 1p și Sushko. Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.
Au arbitrat: Benone Vișan și Cristian Cristea. Observator FRV Adin Cojocaru (toți trei din București).
Evoluția scorului:
- setul I
2-4, 6-8, 10-12, 13-16, 15-21, 16-25
- setul II
4-3, 8-6, 11-11, 16-14, 21-16, 25-23
- setul III
2-4, 4-8, 12-12, 16-15, 19-16, 21-24, 24-25, 27-26, 27-28, 29-28, 29-31
- setul IV
4-1, 5-8, 8-14, 10-16, 14-17, 15-20, 19-25
Știința Explorări se întoarce acasă cu trei puncte, în urma victoriei obținută azi în penultima etapă a sezonului regulat. Meciul câștigat în deplasare în compania echipei VCM LPS Piatra Neamț nu a fost însă unul tocmai ușor, băimărenii reușind să-și impună punctul de vedere cu ceva emoții.
Fără Gabriel Cherbeleață și Robert Țuțea, care sunt în continuare accidentați, băimărenii au început bine partida și au câștigat primul set cu 25-16.
Gazdele nu au acuzat însă șocul debutului slab de meci și s-au impus în setul 2, pe care l-au controlat în totalitate, cu 25-23.
Soarta întâlnirii s-a decis practic în setul 3, în care avantajul a alternat succesiv, de mai multe ori, de o parte și de alta a fileului. Explorări a condus cu 10-5, după care Piatra Neamț a preluat conducerea cu 19-16. Băimărenii au avut apoi un avantaj ce părea decisiv, 24-21, dar s-au impus în final după 32 de minute de joc, cu 31-29, cu mari emoții, după ce au irosit 6 mingi de set, dar au și salvat 3 mingi de set.
Setul 4 a fost mult mai liniștit și a fost adjudecat de băimăreni cu 25-19.
În setul 3, Csaba Nagy s-a accidentat destul de serios la spate, imediat după meci fiind dus la spital pentru un consult preliminar.