
Meci lejer pentru echipa feminină de handbal a CS Minaur Baia Mare, marți după-amiază în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. KSE Tg. Secuiesc a venit la acest meci cu doar 6 jucătoare și un portar, conducerea clubului afirmând că au multe accidentări în lot.
Meciul a fost unul fără istoric, echipa noastră conducând pe tabelă pe întreaga durată a partidei, singura egalitate fiind consemnată la începutul meciului (1-1, min. 2). Profitând de situația dată, Simona Maior Pașca și-a odihnit titularele, care au jucat doar primele 10-15 minute, dând șansa și celorlalte jucătoare să adune cât mai multe minute în teren. La pauză scorul a fost 25-7. În repriza a doua am marcat cu 4 goluri mai mult ca în prima, profitând și de căderea fizică a adversarelor. A fost o oportunitate bună pentru a debuta în echipa noastră și pentru noua achiziție Corina Biriș, care a jucat pe durata întregului meci și a marcat 10 goluri. Până la final ne-am desprins la 40 de goluri diferență, scor final 54-14.
CS Minaur vs KSE Tg. Secuiesc: 54-14 (25-7)
Arbitri: Bogdan Gherman și Florin Horoba (Bistrița Năsăud).
Minute de eliminare: 4-2
Aruncări de la 7m: 2-2 (transformate: 1-2)
CS Minaur: Portari – Rusu (5 intervenții), Enache (3), Nastasă (2); Jucătoare – Tekar (11 goluri), Biriș (9), Mykytei (8), Naumenko (6), Alexandra Prykop (5, 1 din 7m ), Argyelan (5), Preda (3), Marinela Prykop (2), Andrița (2), Lipară (1), Zaremba (1), Bondar (1), Poradnyk. Antrenori: Simona Maior Pașca și Ioana Marta. (Sursa text + foto: http://www.minaur.ro)