Clubul HCM Baia Mare pune in vanzare, azi, biletele pentru meciul HCM Baia Mare - Györi Audi ETÓ KC din etapa a doua a Ligii Campionilor la handball feminine . Partida se va disputa sambata, 12 octombrie, cu incepere de la ora 19:00, in Sala Sporturilor “Lascar Pana” din Baia Mare. Biletele se pot procura incepand de azi, de la ora 15:00, de la casa de bilete a Salii Polivalente "Lascar Pana", dupa urmatorul program: luni, orele 15:00-19:00; marti-sambata, orele 10:00-18:00. Pretul unui bilet este de 45 lei, cu mentiunea ca o persoana poate cumpara un numar de maxim 5 bilete. Vineri si sambata vor mai fi puse in vanzare bilete fara loc rezervat, la pretul de 10 lei, in functie de locurile ramase libere in sectoarele abonatilor.
Presedintele Clubului de fotbal Pandurii Targu Jiu face obiectul unor perchezitii derulate de Politia Gorj si Parchetul de pe langa Tribunalul Gorj. In vizor se afla locuinta acestuia, sediul clubului de fotbal si sediul Federatiei Nationale Mine Energie din Bucuresti. Marin Condescu face obiectul perchezitiilor intr- un dosar in care presedintele clubului Pandurii Targu Jiu este suspectat de fals si uz de fals, respectiv de spalare de bani.
CSM Stiinta Baia Mare a ratat la mustata titlul de campioana a Romaniei la rugby, pierzand finala Superligii care s-a disputat in aceasta dupa – amiaza in Bucuresti. La fel ca anul trecut, RCM Timisoara s-a impus in fata echipei baimarene, de aceasta data cu scorul de25-19, la pauza 19-9. Anul trecut, rugbystii banateni s-au impus cu 16-6 in finala contra CSM Stiinta Baia Mare. Chiar daca au pierdut finala, rugbystii baimareni merita toata admiratia suporterilor din Maramures. Titlul de vicecampioana nu este la indemana oricarei echipe, iar semifinala cu Steaua Bucuresti de pe stadionul “Lascar Ghinet” a fost exemplul cel mai elocvent al prestatiei excelente a echipei baimarene din sezonul de rugby care s-a incheiat cu finala de azi. Pe locul al treilea in Superliga de rubgy s-a clasat echipa Steaua Bucuresti, care a castigat finala mica disputata in compania formatiei Farul Constanta.
HCM Baia Mare va debuta, duminica, in grupele Ligii Campionilor la handbal feminin. Handbalistele de la HCM Baia Mare vor evolua in compania campioanei Germaniei, Thüringer HC. Deplasarea spre Germania a delegatiei baimarene se face in aceasta dimineata, cu un avion in care se vor regasi si suporteri ai echipei baimarene care au optat pentru acest mijloc de transport mai rapid. Meciul se va disputa duminica dupa- amiaza, de la ora 16:00 (ora Romaniei) in sala sporturilor "Wiedigsburghalle" din Nordhausen si va fi transmis in direct de postul de televiziune Digi Sport 2. Potrivit informatiilor furnizate de clubul baimarean, adversara HCM-ului este antrenata de fratii Herbert si Helfried Müller, doi tehnicieni de origine romana. Thüringer HC are in componenta cinci jucatoare din naţionala Germaniei si 8 straniere provenite din Spania, Austria, Slovenia, Olanda, Cehia si Slovacia. In campionatul Germaniei, Thüringer HC a cucerit titlul de campioana in ultimele trei editii: 2011, 2012 si 2013. Cat priveste participarea europeana a echipei Thüringer HC, in editia precedenta a Cupei Cupelor a ajuns pana in faza semificanelor (fiind eliminata de castigatoarea competitiei, Hypo Viena).
HCM Baia Mare a pierdut, onorabil, meciul disputat in aceasta dupa – amiaza in Germania, in prima etapa a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin. Handbalistele antrenate de Costica Buceschi au fost invinse de campioana Germaniei, Thuringer HC, cu scorul de 36- 29 (18-15). Cele mai bune marcatoare ale echipei HCM Baia Mare au fost Melinda Geiger si Judita Tatar, cu cate sapte goluri marcate, urmatede Laura Oltean (5) si Eliza Buceschi (4 reusite). Pe parcursul jocului au fost momente cand handbalistele din Baia Mare le-au dominat pe nemtoaice, insa, pana la urma, victoria a revenit gazdelor. A fost insa, un esec multumitor si datator de sperante, mai ales in perspectiva meciului cu Gyori Audi ETO KC din urmatoarea etapa a Ligii Campionilor, care va avea loc sambata, 12 octombrie a.c. in Sala Sporturilor Lascar Pana” din Baia Mare.
Azi se joaca ultimele doua meciuri din actualul sezon al Superligii de rugby. Sunt partidele in care se pun in joc trofeele de final de sezon. In finala mica a Superligii de rugby, de la ora 16:00, Steaua Bucuresti isi va disputa locul III in campionat contra echipei Farul Constanta. Apoi, va urma finala mare a Superligii,tot pe stadionul “Arcul de Triumf” intre RCM Timisoara si CSM Stiinta Baia Mare. Practic, este vorba despre reeditarea finale de anul trecut, cand timisorenii s-au impus in fata baimarenilor. Conducerea echipei CSM Stiinta Baia Mare si, deopotriva, jucatorii sunt hotarati sa isi revansa in fata timisorenilor si sa puna in vitrina clubului un nou trofeu de campion.
Aseara s-au disputat si ultimele opt meciuri din etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal. Surpriza serii a venit din Ucraina, unde echipa antrenata de Mircea Lucescu -Sahtior- a reusit o remiza, pe teren propiu, in compania formatiei Manchester United. Intr-un alt meci de gala, Bayern Munchen a dispus de Manchester City cu scorul de 3-1. Altfel, trebuie spus ca suprterii formatiei Steaua Bucuresti nu pot inghiti, nici acum, infrangerea categorica – scor 4-0- in fata echipei Chelsea Londra, un esec usturator pentru Laurentiu Reghecampf si baietii antrenati de acesta. Nu putine sunt vocile, inclusiv din lumea antrenorilor, care sustin ca Reghecampf ar fi comis mai multe erori in alcatuirea echipei si in inlocuirile pe care le-a facut. Cert este ca Steaua ramane fara niciun punct acumulat pana acum in grupa E a Ligii Campionilor, iar visul stelistilor de a ajunge in primavara europeana in fazele superioare ale competitiei supreme incepe sa devina o trista amintire.
HCM Minaur Baia Mare joaca in deplasare, maine, in etapa a cincea a Ligii nationale de handbal masculin. Baietii antrenati de Gheorghe Covaciu vor evolua in compania echipei HC Odorhei, formatie situata pe locul al treilea in clasament. E drept ca baimarenii ocupa doar pozitia a saptea in ierarhia primei competitii interne la handbal masculin, insa componentii echipei HCM Minaur stau bine la capitolul “moral”. In etapa trecuta, HCM Minaur a reusit sa invinga vicecampioana Stiinta Municipal Dedeman Bacau cu scorul de 22-19, cand aproape nimeni nu se astepta la aceasta victorie a baimarenilor. Ramane de vazut daca acest moral ridicat al handbalistilor de la HCM Minaur Baia Mare se va concretiza intr-un rezultat favorabil echipei de pe Valea Rosie.
Runda a zecea a Ligii I la fotbal a debutat aseara cu meciurile FC Brasov – Viitorul 4-0 si ACS Poli – Corona 0-0. Azi se disputa partidele Concordia Chiajna – Astra (ora 17:00) si FC Vaslui – Steaua (ora 19:30). Pentru maine sunt programate alte trei meciuri, printre care si derby-ul echipelor din fazele preliminare ale Europa League: Gaz Metan Medias- Petrolul Ploiesti (ora 19:30). Celelalte doua meciuri de maine sunt Dinamo – Ceahlaul (ora 14:00) si Sageata – Pandurii Targu Jiu (17:00). Ultimele doua meciuri ale acestei etape se vor disputa luni: FC Botoșani - U Cluj (ora 16:00) si CFR Cluj – Otelul (ora 20:30).
HCM Baia Mare este invincibila in Liga nationala de handbal feminin. Nici macar CSM Bucuresti, echipa care a castigat trei din cele patru meciuri din actualul sezon, nu le-a putut opri pe handbalistele de la HCM Baia Mare din parcursul execelent de la acest inceput de campionat. Fetele antrenate de Costica Buceschi au castigat confruntarea cu CSM Bucuresti cu scorul de 32-25, dupa ce la pauza conduceau cu 16-11. Pana prin minutul 20 al primei reprize s-a mers de la egal la egal pe tabela de marcaj, insa finalul primei parti a jocului le-a apartinut baimarencelor care au punctat decisiv in mai multe randuri. Avand un avantaj de cinci goluri la pauza, baimarencele au putut aborda mai usor partea a doua a partidei, astfel ca invingatoarea partidei nu s-a pus niciun minut sub semnul intrebarii. Cu aceasta a cincea victorie consecutiva din campionat, HCM Baia Mare si-a consolidat primul loc in clasamentul Ligii nationale.