Columbinus

Teatrul Municipal Baia Mare anunță cu bucurie că a patra premieră din stagiunea 2015/2016 va avea loc sâmbătă 20 februarie, ora 19.00. Este vorba despre spectacolul  ”Columbinus”, în regia lui Horia Suru, scenografia fiind semnată de Cristian Marin, iar coregrafia de Sophie Duncan.

”Dezbaterea e una continuă, fără a se putea găsi explicații raționale asupra a ceea ce a generat masacrul. Colegii lor construiesc pledoarii, cu flashbackuri care descriu starea  de spirit a celor doi: fluctuantă și depresivă. Privirile în gros-planuri scrutează psihologia asasinilor. Eric și Dylan mizează pe faptul că se va vorbi despre ei mult timp după comiterea faptelor lor reprobabile: declanșarea focului asupra colegilor lor. Ei nu încetează să-și construiască o identitate de slujitori ai Răului. Cei doi au ales să răspundă chemării iraționale a disfuncționalului, a reprimării vieții fără nicio remușcare, iar cheia elucidării dezordinii lor mentale continuă să fie căutată și astăzi. Uciderea elevilor de la Liceul Columbine din SUA, în anul 1999, lasă o urmă adâncă în sufletul umanității”.  (Ana Liliana ILEA)

HORIA SURU este unul dintre cei mai importanți tineri regizori ai momentului. Studii de regie și masterat în teatru, film și multimedia la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj. 
A câștigat două  proiecte,  ActOrchestra și Ziua în care nu se cumpără nimic de Kim Atle Hansen, în cadrul programului 9G desfăşurat la Teatrul Naţional Bucureşti. Premiul pentru cel mai bun spectacol și regie pentru Cockoși de Mike Bartlett, la Bucharest Fringe 2014. Bursă în SUA la New York, la Compania de Teatru „Shakespeare on the Hudson” și în Franța, la Clermond Ferrand, în cadrul programului Euroculture en Pays Gentiane. Rezidențe artistice în Belgia și Spania. Din 2014 este director artistic al companiei de teatru GrayPlay Performing Arts.  A semnat regia unor importante spectacole: NSFW-Not safe for work de Lucy Kirkwood la Point Theatre București, Vaniași Sonia și Mașa și Spike de Christopher Durang la Teatrul Mic București, Thomas Sawyer după Mark Twain la Teatrul Excelsior,  O scurtă istorie a unui punct | Parte a proiectului PĂMÂNT creat  în parteneriat cu Superhero Clubhouse New York, „LSD Theatre Show”  după Christopher Durang la Teatrul Godot din București (Premiul pentru cel mai bun actor în Festivalul UNDERCLOUD 2013 & premiul pentru cea mai bună interpretare la Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe 2013), „Tom & Jerry” de Rick Cleveland „Hommage a Phillipe Hersant", direcția muzicală Johan Farjot în cadrul programului  Euroculture en Pays Gentiane, Clermont-Ferrand, Franța.



Următoarele reprezentații ale spectacolului vor avea loc:

- luni 22 februarie, ora 19.00
- marți 23 februarie, ora 19.00
- duminică 28 februarie, ora 19.00  
- luni 29 februarie, ora 19.00.

Informații și rezervări:
tel: 0730 270 927
mail: rezervari@teatrulbm.ro
site: www.teatrulbm.ro

Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz