Deszapezire5

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară azi, 11 noiembrie 2016, sub conducerea președintelui, prefectul Sebastian Mihai Lupuț.

Ordinea de zi a fost una bogată, printre principalele puncte numărându-se luarea măsurilor ce se impun pentru realizarea planificării și consolidării Registrului Național de Capabilități prin aplicația RO-RISK asociat funcțiilor de sprijin la nivelul fiecărei instituții.

Autoritatea responsabilă cu rol principal în managementul tipurilor de risc, definite potrivit dispozițiilor Hotărârii de Guvern nr. 557 din 3 august 2016 privind managementul tipurilor de risc, la nivelul județului Maramureș este Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, iar acesta va organiza activitatea astfel încât toate tipurile de capabilități umane și materiale să fie introduse în aplicația RO-RISK până la data de 31.12.2016

De asemenea, S.G.A. Maramureș, prin domnul inginer șef Stelian Ivașcu a informat CJSU Maramureș cu privire la actiunea de verificare a stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor în județul Maramureș, fiind menționate verificări ce au avut loc în perioada 9-11 noiembrie 2016, la cei peste 70 km de indiguire a cursurilor de apă și la Barajele de grad A, B,C și D, fiind în atenția delegației în special râurile Vișeu și Tisa.

A fost prezentată situația investițiilor în curs și  a obiectivelor promovate spre finanțare în anul 2017 în cadrul discuțiilor purtate de prefectul județului cu SGA Maramureș, ABA Someș Cluj și Ministerul Mediului.

Având în vedere acțiunea de verificare a stării tehnice a utilajelor de dezăpezire, a stocului de material antiderapant, a marcajelor de semnalizare pentru sezonul rece 2016 – 2017, pentru drumurile naționale și județene din Maramureș, informarea prezentată de reprezentantul Instituției Prefectului – Județul Maramureș a scos în evidență o situație de ansamblu cu multe deficiențe și neconcordanțe la toate bazele de dezăpezire verificate atât la nivelul drumurilor județene cât și la nivelul drumurilor naționale.

Din cele 7 baze de dezăpezire la nivelul drumurilor județene, au fost verificate 5: Baia Mare, Ardusat, Lăpuș, Cavnic și Ferești iar la momentul verificărilor au fost identificate utilaje care acoperă maximum 50% din necesar. Ținând seama de ordinele de intrare în baze a utilajelor de dezăpezire s-au verificat și  4 din cele 7 baze pentru drumurile naționale dar s-a constatat o pregătire precară pentru sezonul rece care urmează.

Pentru a evita intrarea în sezonul de iarnă în aceste condiții, Instituția Prefectului – Județul Maramureș a dispus măsuri de urgentare a achizițiilor de materiale antiderapante pentru drumurile naționale și de respectare a ordinului de intrare în baze a utilajelor de dezăpezire și a parametrilor tehnici corespunzători. De asemenea, s-a înaintat o adresă societății care reabilitează tronsonul DN 18 în pasul Gutâi pentru instalarea parapeților de semnalizare rutieră. 

Pentru drumurile județene, s-a înștiințat societatea care le administrează cu privire la problemele întâmpinate în anii anteriori și riscul de a se repeta și în acest an dacă nu sunt luate măsurile necesare.