Porolissum Fest 2017 800x565
O nouă ediție, o altă poveste, un alt moment istoric reconstituit, dar…mereu Festivalul Roman Zalău Porolissum–,,Porolissum Fest”.
Atunci când vremile sunt peste noi sau noi suntem sub vremuri, întoarcerea în timp poate fi o bună lecție. Și niciunde nu poți învăța mai multe decât „între două lumi”.
Veniți la Festivalul Roman Zalău Porolissum– Porolissum Fest în perioada 15-16 iulie și participați la ateliere interactive (prepararea pâinișoarelor romane, a vinului aromatizat, a ceaiurilor vindecătoare, modelaj în lut, jocuri romane – Delta, Rota și altele, realizarea de coafuri romane și coronițe de flori, realizarea de selfie-uri în ținute romane, ateliere de tir cu arcul, trasul frânghiei, lupte cu ciomagul, atelierele taberelor militare).
Vă așteptăm să vedeți pe viu un asediu nocturn, cu săgeți și proiectile incendiare, al populațiilor barbare din preajma anticului Porolissum! Urmăriți programul evenimentelor alăturat.
Organizatori: Consiliul judeţean Sălaj, Primăria municipiului Zalău şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă  Zalău
 (Sursa: http://newsturism.ro) (Sursa foto: http://muzeuzalau.ro)