Pe plan local, principalele probleme cu care se confrunta salariatii din sistemul de invatamant sunt decontarea navetei si plata sentintelor judecatoresti, a caror rezolvare revine Primariilor din judet. Sindicalistii i-au inmanat prefectului o mapa cuprinzand lista celor 32 de primarii care nu deconteaza naveta, o adresa de solicitare a necesarului de bani pentru plata sentintelor restante si plata integrala a acestora in trimestrul al II-lea, precum si trei fluturasi de salarizare din partea personalului nedidactic. In perioada imediat urmatoare va avea loc o noua intalnire intre prefectul judetului, reprezentantii sindicatului din invatamantul maramuresean si cei ai Inspectoratului Scolar Judetean, pentru a analiza punctual problemele semnalate, in vederea identificarii unor solutii concrete, precum si pentru a elabora un material comun care va fi adus la cunostinta angajatilor din invatamant din judet si transmis Guvernului.