De asemenea, "Exploratorul" in regia lui Titus Muntean si a lui Xantus Gabor este un alt documentar prezentat de Caravana Docuart. Filmul, cu rol de document, prezinta firul vietii lui Emil Racovita, fondatorul primului Institut de speologie din lume, la Cluj.  Nu ratati nici proiectia “Stremt 89” in regia Andei Puscas si a lui Dragos Dulea, documentarul care a luat premiul cel mare la Docuart Fest. Povestea filmului prezinta intamplarile din timpul revolutiei din ‘89 din micul sat de vanatori, Stremt. Aici, ştirile ajungeau atat de greu, incat abia dupa ce au vazut la televizor fuga lui Ceauşescu, oamenii au decis sa inceapa propria revoluţie. Fiecare om avea o puşca şi o teorie… mai departe va lasam sa descoperiti singuri povestea. Intrarea in lumea documentarului  va fi libera, necesare fiind doar interesul si voia buna.

“Este o foarte mare bucurie si onoare pentru mine sa revin la Sighetu Marmatiei, de data aceasta nu pentru a filma, ci pentru a impartasi cu sighetenii filmul documentar aici... adica acolo, filmul pe care l-am  facut impreuna si alaturi de ei... Multumesc pentru asta Caravanei Docuart.
Filmul a fost desemnat cel mai bun film de lungmetraj romanesc anul trecut si, dupa doi ani de proiectii in intreaga lume - din Romania in America, din Spania in Islanda sau din Turcia in Estonia - documentarul ajunge "acasa". Aici am filmat timp de trei ani si am ramas legata de acest oras si de oamenii sai. Aici m-am simtit ca acasa si revin mereu cu mare drag. aici... adica acolo le arata pe Anisoara si pe Sanda, doua surori crescute de bunici de cand erau mici, in timp ce parintii lor lucreaza in Spania de mai bine de 10 ani. Este povestea a mii de familii din Maramures si din intreaga tara. Dar familia Berindea face aceasta poveste deosebita. Pe Anisoara si Sanda le-am gasit dupa cautari de mai bine de un an in intreaga tara. Si le-am indragit din prima clipa. Iar pe bunica lor, Mama Ioana am declarat-o bunica mea. Bunicul, numit Tata Gheorghe si parintii, Mama Irina si Tata Liviu sint oameni veseli, muncitori si minunati si ei, si m-au primit cu bratele deschise in vietile lor. Ma bucur ca acum am rude aici, familia Berindea, personajele principale ale filmului devenind o parte din familia mea. Si ma bucur ca povestea lor, a noastra, e cunoscuta si apreciata in toata lumea”, spune regia Laurei Capatana Juller. Documentarul va fi urmat de sesiuni interactive de intrebari si raspunsuri, unde publicul va putea purta un dialog cu cei din culisele documentarelor.