Made For Europe

Vineri, 25 martie 2016, de la ora 13, Salonul Artelor din cadrul Bibliotecii Judetene „Petre Dulfu”Baia Mare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş va organiza etapa judeţeană a Concursului naţional „Made for Europe”, ediţia a X-a.  Cu această ocazie, va fi realizată o expoziţie cu produsele finale intrate în competiţia judeţeană. Câştigătorii vor participa la etapa naţională ce va avea loc în municipiul Satu Mare, în perioada 21-23 aprilie 2016.

Prin proiectele de parteneriat european, unităţile de învăţământ preuniversitar au devenit veritabili ambasadori ai României în Europa, contribuind astfel la promovarea unei imagini pozitive a şcolii româneşti în spaţiul european. Parteneriatele au vizat, în principal, formarea şi dezvoltarea de competenţe – cheie, au favorizat crearea unei reţele de parteneri şi au promovat valorile naţionale şi europene într-o Europă unită.

În vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale, Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice lansează cea de-a X-a ediţie a Concursului Naţional „Made for Europe”.

Concursul este cuprins în Calendarul concursurilor naționale școlare finanțate de către M.E.N.C.S. în anul școlar 2015-2016.

Etapa judeţeană se va desfăşura vineri, 25.03.2016, începând cu ora 13.00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Baia Mare. Cu această ocazie, va fi realizată o expoziţie cu produsele finale intrate în competiţia judeţeană. Câştigătorii vor participa la etapa naţională ce va avea loc în municipiul Satu Mare, în perioada 21-23 aprilie 2016.