Semnare Contract Bicaz 1200x800
15 milioane de lei lei alocați pe PNDL2, comunei Bicaz, pentru proiectul de alimentare cu apă și canalizare
 
Un vis care părea aproape imposibil devine realitate în comuna Bicaz, acolo unde, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de primarul Dorin Mitre au semnat contractul de finanțare în sumă de aproape 15 milioane de lei, acordat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pe Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua. 
 
14.903.394 lei este valoarea acordată de Guvernul României pentru proiectul ”Înființare sistem de alimentare cu apă și înființare sistem de canalizare menajeră cu stație de epurare în localitatea Bicaz, comuna Bicaz”. Edilul Dorin Mitre a arătat că, după așteptări îndelungate, locuitorii din localitatea Bicaz vor beneficia de un sistem performant de alimentare cu apă și canalizare. 
 
”Am depus acest proiect de două ori, pe măsura 322, pe AFIR, a fost declarat eligibil de fiecare dată, însă finanțarea nu a mai venit. Acum l-am depus pe PNDL2 și ne-am bucurat când am aflat că a fost admis la finanțare, de Ministerul Dezvoltării Regionale. Am început deja proiectul tehnic și avem speranța ca, în toamna acestui an, să demarăm efectiv lucrările. Semnarea acestui contract a reprezentat un moment istoric pentru comunitatea noastră”, a precizat primarul din Bicaz. 
 
Și cum în comuna Bicaz există o administrație harnică și determinată, nu este singurul proiect care a fost admis la finanțare, pentru că reprezentanții Primăriei au mai depus un proiect pe AFIR, în sumă de aproximativ 500.000 de euro (2.215.699,33 lei), unde s-a semnat deja contractul de finanțare. Cu acești bani, în satele Corni și Ciuta, aparținătoare comunei Bicaz, vor fi reabilitate cele două cămine culturale. Și aici lucrările sunt preconizate să înceapă în decursul unei luni, potrivit informațiilor oferite de reprezentanții administrației locale. O altă reușită a autorităților din Bicaz este câștigarea unui proiect depus pe GAL, respectiv achiziția unui buldoexcavator în sumă de aproximativ 65.000 de euro, din care 46.000 de euro este finanțare nerambursabilă. Ca și proiecte finalizate, putem aminti pietruirea și asfaltarea DC 96, între Bicaz și Ciuta, pe o distanță de aproximativ 3,5 km, unde finanțarea pe PNDL1 a fost de 1,2 milioane de lei, iar lucrarea a fost deja finalizată și achitată. 
Acest website foloseste cookies pentru imbunatatirea paginii web si a serviciilor asociate. Prin continuarea navigarii pe acest website, sunteti de acord cu politica noastra privind folosirea de cookies.
Detalii Accept Refuz