Meciul cu Phoenix Simleu Silvaniei a inceput echilibrat, baimarenii castigand primul set, cu 25-21, gratie unor blocaje inspirate. Setul al doilea a fost adjudecat de gazde si mai clar, cu 25-18, Gheorghe Socaciu fiind cel mai in forma jucator de la Stiinta Explorari. Baietii antrenati de Marius Botea si Sorin Pop au lasat impresia ca se indreapta spre o victorie lejera, conducand in setul 3 cu 15-8. N-a fost insa asa, caci relaxarea baimarenilor a fost prompt taxata de componentii echipei oaspete care, impulsionati de Razvan Valcelean au revenit spectaculos si s-au impus cu 25-23. Ultimul set a fost fara istoric,baimarenii impunandu-se cu 25-11.
Declaratii dupa meci:
Mircea Abraham (antrenor princ. Phoenix Simleu Silvaniei): Azi a castigat echipa mai valoroasa. Noi am reusit sa luam un set, dar pana la urma experienta superioara a gazdelor si-a spus cuvantul. Explorari merita mai mult decat locul 6 in acest campionat.
Robert Tutea (capitan Stiinta Explorari): A fost practic un ultim antrenament, inaintea meciurilor foarte grele care ne asteapta, pana la finalul campionatului. Am aratat si lucruri bune, dar si mai putin bune in acest meci.
Marius Botea (antrenor princ. Stiinta Explorari): Am fi putut castiga cu 3-0, si doar noi suntem vinovati ca am pierdut setul 3, dupa ce am condus cu 15-8. Important este insa ca am obtinut o victorie de 3 puncte.