FC Municipal Baia Mare îşi reia miercuri, 1 iulie, pregătirile în vederea abordării noului sezon, reunirea lotului urmînd să aibă loc la ora 10, la stadionul "Viorel Mateianu". La prima şedinţă de antrenament, sub comanda antrenorilor Dorin Toma şi Cristian Bogdan, vor fi prezente şi noile achiziţii, în speţă atacanţii Sergiu Arnăutu şi Tudor Mândruşcă, fundaşul dreapta Cătălin Savin, respectiv portarul Iuliu Roşiianu. În schimb, din lotul noii promovate în Liga a II-a nu se va mai regăsi Andrei Cernea, care se va reîntoarce la Industria Galda de Jos. Probabil băimărenii se vor despărţi şi de alţi jucători în această vară, dar singura certitudine este cea a lui Cernea. Jucătorii lui FC Municipal vor efectua, în primele două săptămîni, antrenamente pe plan local, iar din data de 17 sau 18 iulie este prevăzut un cantonament de 14 zile la Tărlungeni, unde echipa noastră va susţine şi cinci sau şase partide de verificare. De asemenea, FC Municipal are stabilite deja patru jocuri amicale: în 11 iulie acasă cu Cigand, pe 12 iulie la Debrecen, cu echipa din prima ligă maghiară, în 14 iulie cu Olimpia Satu Mare, iar în 4 august returul cu aceeaşi echipă. În 7 şi 8 iulie este programată vizita medicală. Pe lîngă programul echipei de seniori din această săptămînă, tehnicienii băimăreni vor organiza şi trialuri pentru copii pînă în 19 ani, trialuri care se vor consuma pe parcursul a patru zile, inclusiv sîmbătă, 4 iulie. Cît priveşte debutul în noul sezon al ligii a II-a, în acest moment totul este o incertitudine. 28 de echipe se pot înscrie în sezonul 2015-2016, iar dacă toate acestea se vor decide să evolueze în noul sezon, atunci vor exista două serii a cîte 14 echipe. În condiţiile în care la startul competiţiei vor fi pînă în 22 de echipe, FRF are în plan să facă o singură serie, situaţie în care costurile ar creşte semnificativ pentru toate echipele. Dar vizavi de noua ediţie de campionat mai multe se vor cunoaşte doar după data de 20 iulie, data limită pentru înscrierea în campionat.
La sediul EHF din Viena s-a efectuat tragerea la sorti Liga Campionilro la handbal feminin, sezonul 2015/2016. Sortii au decis ca HCM Baia Mare sa intalneasca formatia BNTU BelAz Minsk (BLR) in semifinalele turneului de calificare care se va organiza in Baia Mare, conform anuntului facut pe site-ul oficial al clubului baimarean. In caz ca trece de formatia din Belarus, HCM Baia Mare va intalni invingatoarea din partida Ankara Yenimahalle (TUR) - Team Esbjerg (DEN) in finala turnului preliminar. Meciurile din turul preliminar se vor disputa in zilele de 12 si 13 septembrie 2015.
FC Municipal Baia Mare va disputa, probabil, cel mai puternic amical al verii, urmînd să se dueleze cu locul 4 din Ungaria, DVSC Debrecen, formaţie care va evolua şi în preliminariile Europa League. Amicalul cu gruparea din prima ligă maghiară este stabilit pentru 12 iulie, de la ora 17 (ora României) pe cocheta arenă de 30.000 de locuri din Debrecen. Cu această ocazie, DVSC Debrecen îşi va prezenta lotul pentru noua stagiune, conducerea clubului maghiar confirmînd că va alinia cel mai bun "11". Va fi un bun test pentru elevii lui Dorin Toma şi Cristian Bogdan, jucătorii noştri avînd programate trei meciuri amicale în patru zile. Înainte cu o zi de amicalul cu Debrecen, FC Municipal Baia Mare va evolua tot cu o echipă din Ungaria, dar de liga a III-a. În 11 iulie, formaţia de Liga a II-a va primi vizita celor de la Cigand, meci care va începe la ora 12. De asemenea, în 14 iulie, FC Municipal are acontat un alt amical, cu Olimpia Satu Mare, locul de desfăşurare urmînd să se decidă în zilele următoare. Este stabilit şi returul cu sătmărenii, pe data de 5 august.
FC Municipal Baia Mare se va reuni pentru a pregăti noua stagiune pe 1 iulie, cînd antrenorii băimăreni îşi propun să organizeze mai multe trialuri pentru jucătorii pînă în 19 ani. În 7 şi 8 iulie se va efectua vizita medicală, iar din data de 17 iulie se preconizează efectuarea unui stagiu de pregătire de aproximativ 14 zile, stabilimentul urmînd a fi decis în cîteva zile.
Pînă în acest moment FC Municipal a realizat trei transferuri, doi atacanţi şi un fundaş dreapta. Sergiu Arnăutu şi Tudor Mândruşcă - atacanţi şi Cătălin Savin - fundaş dreapta, sînt achiziţiile de pînă acum a formaţiei antrenate de Dorin Toma. De asemenea, portarul Octavian Ormenişan şi-a prelungit contractul pe o perioadă de trei ani.
Clubul baimarean HCM Baia Mare anunta faptul ca, zilele trecute, Comitetul Executiv al EHF a luat o decizie in privinţa echipelor participante in ediţia 2015-2016 a Ligii Campionilor. Cu acest prilej s-au aprobat si doua wild-card-uri pentru formatiile HCM Baia Mare şi Glassverket, vicecampioanele Romaniei şi Norvegiei, in dauna altor cinci echipe ale caror solicitari similare au fost repinse: Lada Togliatti (RUS), Metz (FRA), Gdynia (POL), Muratpasa (TUR) şi Conversano (ITA). In atare conditii, HCM Baia Mare va evolua in faza grupelor de calificare (12-13 septembrie 2015), vicecampioana Romaniei putand sa intalneasca echipei mai mult sau mai putin accesibile: Radnicki Kragujevac (campioana Serbiei) ori Audi ETO Gyor (Ungaria). Tragerea la sorţi a grupelor preliminare ale Ligii Campionilor 2015/2016 va avea loc vineri, 26 iunie 2015, la sediul EHF de la Viena.
MTB MARATON Baia Mare, cel mai longeviv maraton de mountain bike din Romania, revine in Baia Mare dupa 7 ani, editia din 2015 urmand sa aiba loc pe traseele de ciclism din jurul orasului. Startul MTB MARATON Baia Mare 2015 se va da in 4 iulie, la ora 10.00, din Piata Libertatii (Centrul Vechi), unde se vor afla peste 200 de ciclisti amatori si profesionisti din Maramures, tara si strainatate, dar si sustinatorii acestora. Pregatirile pentru editia a 9-a a MTB MARATON Baia Mare 2015 sunt pe final. Afisele, tricourile competitiei, diplomele si cupele sunt gata, pachetele de start sunt in lucru, traseele de concurs urmeaza sa fie verificate, iar in urmatoarele zile se vor organiza mai multe sedinte tehnice cu voluntarii implicati in organizare, astfel incat maratonul sa se desfasoare in conditii dintre cele mai bune si de siguranta. Cel mai important eveniment sportiv al verii din Baia Mare va beneficia si de suportul administratiei publice locale a municipiului, care urmeaza sa asigure serviciile de utilitate publica, inclusiv de securizare a traficului rutier in zona de Start si Sosire, dar si de cele de la scena evenimentului, in Piata Libertatii fiind programate concursuri si lectii de bicicleta pentru cei mici si diverse activitati sportive care promoveaza miscarea in aer liber.
MTB MARATON Baia Mare 2015 are ca parteneri Primaria Baia Mare, Serviciul Salvamont si Kiss Fm, iar sponsorii editiei a 9-a sunt: Aska Grafika, Aramis Feeling, Art Tradition, BRD, Boneshaker, Fortis Gym, Floare de Colti, Hanul Ignis, Maratonic, PrintMasters, Univer. Toti cei interesati de conditiile de participare si inscrieri sunt invitati sa acceseze site-ul MTB Maraton Baia Mare (www.mtbmaratonbaiamare.ro) si pagina de Facebook
Contact MTB MARATON Baia Mare
Informatii generale - 0722 573 139
Informatii traseu - 0729 127 367
Email - info@mtbmaratonbaiamare.ro
La sediul Federației Române de Volei a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din sezonul 2015-2016, a campionatului Diviziei A1 de volei masculin. Prima etapă este programată în data de 28 octombrie. Sistemul de desfășurare al campionatului va fi același ca în sezonul trecut, cu play-off şi play-out. După disputarea sezonului regulat, vor urma meciurile din turneele pentru locurile 1-4, 5-8 și 9-12.
Programul turului pentru Știința Explorări este următorul:
- etapa I: Știința Explorări - CSM București
- etapa a II-a: Dinamo București - Știința Explorări
- etapa a III-a: Știința Explorări - VCM LPS Piatra Neamț
- etapa a IV-a: Arcada Galați - Știința Explorări
- etapa a V-a: Știința Explorări - Tomis Constanța
- etapa a VI-a: Universitatea Cluj Napoca - Știința Explorări
- etapa a VII-a: Știința Explorări - Unirea Dej
- etapa a VIII-a: CSVM Zalău - Știința Explorări
- etapa a IX-a: Știința Explorări - Tricolorul LMV Ploiești
- etapa a X-a: SCMU Craiova - Știința Explorări
- etapa a XI-a: Știința Explorări - Banatul Caransebeș
EHF a dat publicitatii lista cu echipele ce vor evolua in sezonul urmator al Velux Champions League. Astfel, HCM minaur Baia Mare va evolua direct in grupele competitiei continentale masculine, echipa baimareana scapand de turnele de calificare. Formatiile adversare ale HCM Minaur Baia Mare in viitoarea editie a Ligii Cmapionilor vor fi cunoscute vineri, 26 iunie a.c., cand la sediul EHF de la Viena va avea loc tragerea la sorti adecvata. Iata si formatiile care se vor regasi in urnele tragerii la sorti de vineri:
Grupele A&B:
THW Kiel (GER)
MKB-MVM Veszprem (HUN)
KIF Kolding Kobenhavn (DEN)
HC Vardar (MKD)
KS Vive Tauron Kielce (POL)
HC PPD Zagreb (CRO)
FC Barcelona Lassa (ESP)
Paris Saint Germain HB (FRA)
Rhein-Neckar Löwen (GER)
IFK Kristianstad (SWE)
RK Celje Pivovarna Lasko (SLO)
Besiktas Jimnastik Kulubu (TUR)
Montpellier HB (FRA)
MOL-Pick Szeged (HUN)
Orlen Wisla Plock (POL)
SG Flensburg-Handewitt (GER)
Grupele C&D
Kadetten Schaffhausen (SUI)
Tatran Presov (SVK)
HC Meshkov Brest (BLR)
Chekhovskie Medvedi (RUS)
Naturhouse La Rioja (ESP)
HC Vojvodina Novi Sad (SRB)
HC Motor (UKR)
Futebol Clube do Porto (POR)
HCM Baia Mare (ROU)
HC Metalurg (MKD)
Skjern Handbold (DEN)
Turneu de calificare:
ALPLA HC Hard (AUT)
RK Borac m:tel (BIH)
Limburg Lions (NED)
Elverum Handball Herrer (NOR)
Tragerea la sorti a grupelor EHF Velux Champions League la handbal masculin nu a fost tocmai favorabila echipei HCM Minaur Baia Mare, campioana Romaniei cazand in grupa D alaturi de formatiile HC Metalurg, Skjern Handbold, HC Motor Zaporozhye, Kadetten Schaffhausen si o echipa venita din calificari.Cat priveste ultima echipa din grupa, cea venita din calificari, numele acesteia va fi cunoscut abia dupa turneul de calificare la care vor participa formatiile ALPLA HC Hard (Austria), RK Borac (Bosnia&Herzegovina), Limburg Lions (Olanda), Elverum Handball Herrer (Norvegia). Lars Walthe, antrenorul echipei s-a aratat multumit de aceasta tragere la sorti.: “Este o grupa dificila, dar putea fi si mai rau, asa ca sunt multumit cu aceasta tragere la sorti. Avem noroc ca nu vom face deplasari foarte lungi, iar acest fapt ne ofera mai mult timp pentru o pregatire mai buna a fiecarui joc. Eu cred si sper ca daca ne vom antrena din greu, vom avea un cuvant de spus in aceasta competitie. Astept cu nerabdare sainceapa noul sezon de EHF Velux Champions League, deoarece este un lucru cu adevarat special sa participi in aceasta competitie si sunt sigur ca fanii vor avea un rol important in meciurile de pe teren propriu.”, a declarat antrenorul pentru site-ul official al clubului baimarean. HCM Minaur Baia Mare va debuta in noua editie a Ligii Campionailor in deplasare, pe terenul formatiei daneze Skjern Handbold in perioada 16-20 septembrie a.c.
Voleibalistul Științei Explorări, Florin Bălhăceanu, se află în cantonamentul de la Craiova al echipei naționale, care se pregătește pentru partidele din Liga Europeană. România va juca în grupa B a competiției, alături de Grecia, Belarus, Turcia, Slovenia și Croația. În grupa A din Liga Europeană vor evolua Polonia, Estonia, Macedonia, Austria, Israel şi Danemarca. Obiectivul echipei României este calificarea la turneul Final Four al competiţiei, la care vor ajunge trei echipe din faza grupelor (câştigătoarele, plus o formaţie de pe locul 2 cu cea mai bună linie de clasament), alături de reprezentativa țării organizatoare.
Lotul României arată astfel:
Ridicatori:
Cristian Bartha - Arcada Galaţi
Andrei Georgescu - SCMU Craiova
Dragoş Răileanu - VCM LPS Piatra Neamț
Universali:
Adrian Gontariu - Friedrichshafen (Germania)
Laurenţiu Lică - SCMU Craiova
Gabriel Cherbeleaţă - CS Volei Municipal Zalău
Centri:
Andrei Spînu - Tomis Constanţa
Mihai Gheorghiţă - CS Volei Municipal Zalău
Andrei Laza - Tomis Constanţa
Nicolae Ghionea - SCMU Craiova
Extreme:
Marian Bala - CS Volei Municipal Zalău
Dan Borota - Banatul Caransebeş
Bogdan Ene - SCMU Craiova
Florin Bălhăceanu - Ştiinţa Explorări Baia Mare
Libero:
Mihai Mărieş - SCMU Craiova
Kantor Vlad - Unirea Dej
Antrenori : Dănuț Pascu și Ovidiu Macarie
Programul reprezentativei României în Liga Europeană:
10 iulie: Grecia - România
11 iulie: Grecia - România
17 iulie: România - Belarus
18 iulie: România - Belarus
24 iulie: Turcia - România
25 iulie: Turcia - România
31 iulie: România - Slovenia
1 august: România - Slovenia
8 august: Croaţia - România
9 august: Croaţia - România
Conform tradiţiei, în fiecare vară voleibaliştii de la Ştiinţa Explorări participă la un turneu de fotbal-tenis. Ediţia a treia a Cupei Explorări a reunit la start opt echipe de dublu, formate din antrenori, jucători, conducători şi colaboratori ai echipei. Competiția a început pe teren sintetic și s-a încheiat în sală, astfel încât fiecare formație să apuce să joace pe suprafața preferată. Cel mai tânăr participant a fost Tudor Botea (18 ani), fiul antrenorului principal, iar cel mai în vârstă Adrian Arbuzov (65 ani), directorul tehnic al echipei. Conform aşteptărilor, competiţia a fost câştigată de antrenorii Marius Botea şi Sorin Pop, campionii primelor două ediţii. Cei doi nu au pierdut nici măcar un set şi s-au impus fără emoţii în faţa unor adversari mult mai tineri. Pe locul doi s-au clasat Liviu Râpeanu şi Dan Borota, treapta a treia a podiumului fiind ocupată de cuplul Gheorghe Socaciu - Ciprian Neamţ.