Nici nu s-a incheiat bine campionatul Diviziei A1 si la clubul de volei masculin Stiinta Explorari Baia Mare au inceput pregatirile pentru noul sezon competitional. Conducerea clubului a ajuns la un acord cu jucatoii Andrei Veber si Rolland Balog sub asectul prelungirii contractelor acestora cu Stiinta Explorari. Potrivit acordurilor, cei doi voleibalisti vor juca si in urmatoarele doua sezoane pentru gruparea baimareana. Veber joaca pe postul de tragator universal, iar Balog evolueaza pe postul de libero. Ambii voleibalisti au cate 24 de ani si au fost legitimati la Explorari imediat dupa ce si-au terminat junioratul.
HCM Baia Mare a castigat primul meci din semifinalele Ligii Nationale de handbal feminin, partida disputata la Roman in compania formatiei locale HCM Roman. Echipa campioana s-a impus cu scorul de 25-20 dupa ce la pauza rezultatul era egal 13-13. Cele mai multe goluri au fost marcate pentru HCM Baia Mare de catre jucatoarea Do Nascimento (8 reusite) urmata de Melinda Geiger (cinci goluri). Meciul al doilea dintre cele doua formatii se va disputa vineri, 15 mai 2015, in Sala Sporturilor Lascar Pana” din Baia Mare. Daca va mai fi nevoie, partida cu numarul 3 va avea loc duminica, 17 mai 2015.
HCM Minaur Baia Mare a pierdut, in aceasta seara, primul meci in compania formatiei Dinamo Bucuresti din semifinalele Ligii Nationale de handbal masculin. Jucatorii formatiei bucurestene i-au invins pe handbalistii antrenati de Lars Walther cu scorul de 30-26, dupa ce la pauza rezultatul de pe tabela de marcaj indica 17-9 in favoarea echipei Dinamo Bucuresti.Victoria echipei bucurestene a fost una clara, fara dubii, chiar daca fomatia baimareana a incercat sa recupereze din handicap in a doua jumatate a reprizei secunde. Pentru a ajunge sa dispute finala campionatului, HCM Minaur Baia Mare va trebui sa castige celelalte doua meciuri de pe teren propriu cu Dinamo Bucuresti programate pentru zilele de 14 si 16 mai a.c. HCM Minaur Baia Mare sau Dinamo Bucuresti va intalni in finala Ligii Nationale masculine invingatoarea dintre AHC Potaiisa Turda si CSM Bucuresti, cu mentiunea ca primul meci dintre cele doua combatante a fost castigat de formatia bucuresteana cu scorul de 29-27 chiar in fieful turdenilor.
HCM Minaur Baia Mare a castigat cel de-al doilea meci in compania formatiei Stiinta Municipal Dedeman Bacau din prima faza a Play- Off-ului Ligii Nationale de handbal masculin. Handbalistii formatiei baimarene s-au impus cu scorul de 24-22, dupa ce la pauza rezultatul era favorabil echipei bacauane (13-11). Avand in vedere ca prima partida a confruntarii dintre cele doua formatii a fost castigata de echipa Stiinta Municipal Dedeman Bacau, maine se va disputa si cel de-al treilea meci, tot in Sala Sporturilor “Lascar Pana” din Baia Mare, cu incepere de la ora 18:30. Invingatoarea meciului HCM Minaur Baia Mare – Stiinta Municipal Dedeman Bacau va juca in semifinale contra formatiei care va castiga confruntarea dintre Dinamo Bucuresti si AHC Dunarea Calarasi din sferturi. Echipa care va castiga acest duel va juca finala cu invingatoarea confruntarii dintre AHC Potaissa Turda si HCM Constanta / CSM Bucuresti.
FC Municipal Baia Mare s-a distantat iar la patru puncte fata de ocupanta locului secund in clasamentul Seriei a V-a din Liga a III-a la fotbal, CSM Sighetu Marmatiei. Ecartul a crescut in conditiile in care FC Municipal Baia Mare a castigat cu 3-0 partida cu CSC Sanmartin din etapa a 23-a de pe teren propriu, in timp ce CSM Sighetu Marmatiei a pierdut, surprinzator, cu 0-1 partida contra echipei CS Iernut din deplasare. In atare conditii, FC Municipal Baia Mare acumuleaza 51 de puncte in clasament, in timp ce CSM Sighetu Marmatiei are la activ 47 de puncte. Pe pozitia a treia se claseaza Metalurgistul Cugir cu 46 de puncte. In etapa viitoare, sambata, 16 mai, la Sighetu Marmatiei se va disputa derby-ul Seriei a V-a intre formatia locala CSM Sighetu Marmatiei si FC Municipal Baia Mare.
HCM Minaur Baia Mare s-a calificat in semifinalele Ligii Nationale de handbal masculin, faza Play- Off-ului, in care va intalni formatia Dinamo Bucuresti. Minauristii au reusit sa invinga formatia Stiinta Municipal Dedeman Bacau si in meciul 3 din prima faza a Play- Off-ului cu scorul de 27-19 (14-7) dupa ce ieri au castigat cu scorul de 24-22 (11-13). Dinamo Bucuresti s-a calificat tot cu scorul general de 2-1 in semifinale in dauna formatiei AHC Dunarea Galati. Confruntarea dintre HCM Minaur Baia Mare si Dinamo Buucresti va incepe cu partida de pe terenul bucurestenilor din data de 10 mai 2015 pentru ca urmatoarele doua meciuri (daca va fi nevoie) sa se dispute in Sala Sporturilor “Lascar Pana” in zilele de 14 si 16 mai 2015.
HCM Baia Mare s-a calificat, fara probleme, in semifinalele Play- Off-ului Ligii Nationale de handbal feminin. Campioana Romaniei a castigat doua din cele trei meciuri in compania formatiei CSM Ploiesti si se gandeste la confruntarile din faza urmatoare. Dupa victoria cu 31-20 (12-10) de la Ploiesti, HCM Baia Mare s-a impus si in meciul de azi de pe teren propriu cu scorul de 40-24 (17-7). In semifinale, HCM Baia Mare va intalni formatia HCM Roman, echipa care a trecut de SCM Craiova in sferturile de finala. In cazul in care se califica in finala Play-Off-ului, HCM Baia Mare va intalni invingatoarea partidei dintre CSM Bucuresti si HC Zalau ori ASCCorona 2010 Brasov, ultimele doua formatii urmand sa dispute maine cel de-al treilea meci dupa ce fiecare echipa a castigat cate o partida.
Campioana HCM Baia Mare incepe, azi, seria meciurilor din semifinalele Ligii Nationale de handbal feminin. Handbalistele de la formatia baimareana evolueaza, in primul meci, in deplsare contar formatiei HCM Roman. Partida se disputa de la ora 18:00 si este transmisa in direct pe canalul de televiziune DigiSport 3. Meciul al doilea dintre cele doua combatante va avea loc vineri dupa- amiaza pentru ca, in caz de nevoie, partida a treia sa se dispute duminica, 17 mai 2015. Invingatoarea din aceasta confruntare va intalni, in finala campionatului, castigatoarea duelului CSM Bucuresti -ASC Corona 2010 Brasov. Celelalte doua partide din faza a II-a din Play- Off sunt HC Zalau- HC Dunarea Braila si SCM Craiova – CSM Ploiesti.
Nu rata inscrierile la cea mai palpitanta competitie de ciclism din Maramures! Mai multa adrenalina, mai multa indemanare si mai multa distractie se anunta la editia a 9-a a MTB MARATON Baia Mare, care are startul in 4 iulie 2015 chiar din oras, de langa Campul Tineretului.Editia din 2015 se anunta cea mai spectaculoasa din istoria de aproape un deceniu a competitiei, pentru ca traseul a fost radical modificat, iar una dintre provocari va consta in parcurgerea celebrei Route 66, portiune cunoscuta pentru dificultatea sa de catre ciclistii baimareni.
Dupa- amiaza zilei de azi este una plina pentru iubitorii de handball din Baa Mare. In Sala Sporturilor “Lascar Pana” are loc un cuplaj handbalistic cu partide din Play- Off-urile ligilor nationale de handbal. De la ora 16:00, HCM Baia Mare incearca sa transeze calificarea in faza a doua a Play- Off-ului in confruntarea cu formatia CSM Ploiesti. In cazul unei victorii in meciul de miercuri, campioana HCM Baia Mare se va califica in faza urmatoare a competitiei dat iind faptul ca in prima partida, cea disputatat la Ploiesti, echipa baimareana s-a impus cu scorul de 31-20 (12-10). Apoi, de la ora 18:30, HCM Minaur Baia Mare incearca sa egaleze situatia la scorul general in confruntarea cu Stiinta Municipal Dedeman Bacau dupa ce minauristii au pierdut primul meci cu formatia bacauana la scorul de 23-26. Avand in vedere ca se joaca dupa sistemul “Cel mai bun in doua din trei meciuri”, minauristii nu au voie sa piarda meciul al doilea daca mai vor sa mentina sperantele vii pentru cucerirea titlului de campioana.